Cum îl lăuda CIA pe Ceaușescu în 1973: ”A adus României mai mult prestigiu internațional și mai multă importanță ca niciodată”

0
Publicat:

Într-un raport secret al CIA din noiembrie 1973 și declasificat recent, ofițerii de informații americani îi aduceau multe aprecieri lui Nicolae Ceaușescu, spunând, printre altele, că acesta era ”o figură unică în Europa de Est”.

Ceaușescu a condus România 24 de ani FOTO Fototeca online a comunismului românesc

Raportul declasificat al CIA despre Nicolae Ceaușescu se întinde pe 15 pagini, dintre care peste jumătate sunt dedicate politicii externe a acestuia.

”Politica externă a lui Ceaușescu este un amestec de sfidare și conformitate însă, mai presus de orice, scopul principal este acela de a păstra și chiar de a crește un surprinzător grad de independență față de Moscova. Ceaușescu are printre proiectele sale esențiale strângerea legăturilor cu Vestul pentru a avea cât mai multe beneficii economice. Este dornic să aibă acces la creditele și tehnologia din Vest. La începutul anului 1973, România a devenit prima țară din Pactul de la Varșovia ce a cumpărat o flotă aeriană comercială americană, parafând un contract pentru achiziționarea a trei avioane Boeing 707”, scriau oficialii americani în raportul secret.

În același timp, CIA îi aducea în raport și unele critici lui Ceaușescu, atât pentru modul în care îi izola pe români de țările din Vest, cât și pentru cultul personalității ce era în creștere susținută.

”Succesul lui Ceaușescu peste hotare derivă în mare măsură din insistența sa de a menține în România un sistem comunist ortodox și rigid. Controlul său asupra țării este unul aproape complet. Celor mai mulți români li s-au tăiat complet contactele politice și culturale cu țările din Vest. Pentru foarte mulți români e extrem de dificil să obțină o viză, chiar și pentru a merge în Iugoslavia, țara vecină. În plus Ceaușescu se asigură ca subordonații săi să nu îi submineze autoritatea. Ceaușescu promovează constant un cult al personalității și nu vrea să împartă lumina reflectoarelor cu nimeni altcineva. Pentru românul mediu, realizările lui Ceaușescu sunt binecunoscute și depășesc neajunsurile. Nicolae Ceaușescu a adus României mai mult prestigiu internațional și mai multă importanță ca niciodată”, mai notau ofițerii CIA în raportul întocmit acum 51 de ani.

Tot în raportul din noiembrie 1973, americanii mai spuneau și că în ciuda succeselor avute de Ceaușescu în anumite domenii, ”economia va fi o mare problemă în următorii ani. Românilor li se cere deja să strângă cureaua în numele unei eficiențe mai mari și a unei productivități crescute. Iar Ceaușescu este conștient că pierderea controlului asupra problemelor economice ar putea produce un răspuns sovietic advers”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare