Cum a încercat Andrew Tate să ademenească în România o fostă vedetă Playboy. „Dumnezeu m-a salvat”

0
Publicat:

Andrew Tate a încercat să ademenească un fost model Playboy în ascunzătoarea sa din România, potrivit Daily Mail Online. Este vorba de Carla Howe, în vârstă de 32 de ani, care le-a spus prietenilor că a scăpat ca prin minune. 

Carla Howe FOTO Instagram

Andrew Tate i-ar fi trimis fostei vedete mesaje „controlatoare și agresive” și a insistat ca ea să i se „supună”, scrie, în exclusivitate, sursa citată. 

Mărturisirea a fost făcută după ce influencerul a fost arestat împreună cu fratele său și, ulterior, alături de el au ajuns în arest alte două persoane, în dosarul cu acuzații de trafic de persoane și viol.

Carla Howe (32 de ani) a spus că rămas „îngrozită” de detaliile șocante ale investigațiilor autorităților române cu privire la faptele celor patru suspecți care ar fi ținut șase femei în „arest la domiciliu 24 de ore din 24, 7 zile din 7, ca niște prizoniere”.

Fostul model Playboy a povestit prietenilor că ar fi putut fi una dintre victimele vizate, deoarece tacticile au avut o asemănare înfiorătoare cu modul în care procurorii români susțin că Tate și fratele său au încercat să stabilească o relație cu victimele.

El a vrut să merg în România și am fost tentată. Mă face să mă gândesc acum cum ar fi putut să se întâmple ceva teribil. Probabil că aș fi sfârșit prin a nu mai ieși niciodată din casă”, le-a povestit tânăra prietenilor.

Potrivit celor relatate de Carla Howe, Tate ar fi copleșit-o cu complimente și mesaje romantice după ce au început să discute online, pe Instagram, în februarie.

A descoperit ulterior o latură mai întunecată a caracterului său, când a simțit că vrea să o controleze, iar mesajele lui Tate au devenit mai agresive.

Fostul model le-a povestit prietenilor că Tate ar fi încercat să îi interzică să plece în vacanță în Spania cu o prietenă și a insistat să i se „supună”.

Discuțiile au continuat, potrivit mărturisirilor citate de Daily Mail, iar tânăra a fost surprinsă când, din senin, Tate i-a spus că se află în România și i-a cerut să zboare pentru a-l vizita. I-a spus că nu poate „să vină într-o altă țară pentru a se întâlni cu cineva pe care nu l-a cunoscut niciodată”. S-a răzgândit și a rugat un prieten să meargă cu ea în august.

Dar n-a mai ajuns în România, deoarece discuțiile lor au încetat brusc atunci când Tate a fost interzis pe platforma de socializare.

Carla Howe la o luptă a lui Floyd Mayweather în Dubai. FOTO dailymail.co.uk

Am avut o scăpare norocoasă. Am crezut că îi voi da o șansă și am fost tentată să am o relație cu el. Poate că Dumnezeu m-a salvat să nu se întâmple asta. Lucrurile s-ar fi putut termina foarte diferit dacă aș fi plecat - urăsc să mă gândesc. Multă lume crede că, fiind celebru, nu ar fi făcut nimic rău, dar suntem într-o nouă eră. Doar pentru că este cine este, nu înseamnă că nu este capabil de alte lucruri!”, le-a spus prietenilor fostul model, potrivit sursei citate.

Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani a fost arestat joi dimineață împreună cu fratele său Tristan, în vârstă de 34 de ani, alături de complicele lor, Georgiana Naghel și Luana Radu, în vila lor de 600.000 de lire sterline din București.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui