Andrew Tate a abordat-o și pe fiica lui Cozmin Gușă. Daria avea doar 16 ani: „Mi s-a părut dubios”

0
Publicat:

Apar noi dezvăluiri în scandalul momentului în care sunt implicaţi fraţii Tristan și Andrew Tate. Fiica lui Cozmin Gușă s-ar fi aflat pe lista posibilelor victime ale celor doi infractori. Tânăra a povestit tot incidentul, potrivit Click.ro.

Daria Gușă și Andrew Tate
Daria Gușă și Andrew Tate

Totul s-a petrecut acum trei, atunci când fiica lui Cozmin Gușă avea doar 16 ani. Tânăra trăia la acea vreme în Austria. Andrew Tate a început să o urmărească pe Instagram și să îi trimită mesaje. Surprinsă că un om cu „milioane de vizualizări” încerca să o „agațe”, Daria a început să investigheze problema, mai ales că „expeditorul era localizat în zona Prahovei”.

„Prima dată când m-am interesat despre acești indivizi a fost atunci când am primit un mesaj de la unul dintre frații Tate, se întâmpla acum 3 ani. Aveam 16 ani, tocmai îmi făcusem cont de Instagram, dar eram plecată deja din țară, studiam în Austria.

Mi s-a părut dubios că un om cu câteva milioane de followeri, de care nu mai auzisem, îmi trimisese un mesaj explicit, cu scopul evident de a mă «agăța».

Pentru că expeditorul era localizat în zona Prahovei, mi-am întrebat, în trecere, foste colege de la liceul din Câmpina dacă au primit cumva și ele mesaje similare, și trei dintre ele mi-au confirmat că da.

Eu nu am răspuns mesajului, dar una dintre prietenele mele, care avea la vremea aceea 15 ani și era elevă în clasa a-X-a, a răspuns, și astfel a continuat conversația un timp cu fratele Tate”, a scris Daria Gușă. 

Fata fostului parlamentar a detaliat modul în care Andrew Tate a încercat să o convingă pe prietena sa să iasă la o întâlnire cu el.

„Individul îi propunea să se întâlnească cu el, lăudându-se cu mașinile de lux cu ar putea să o plimbe sau cu restaurantele faimoase unde ar putea merge la masă împreună.

Din fericire, prietena mea nu a fost naivă și l-a refuzat, dar în urma întâmplării, cei doi Tate au început să fie monitorizați în grupul de fete vizate de mesajele lor, așa am ajuns și eu să cunosc detaliile isprăvilor furtunoase ale fraților, mediatizate și de presa de scandal”, a mai adăugat tânăra.

Frații Andrew și Tristan Tate, reținuți de procurorii DIICOT sub acuzația de trafic de persoane şi viol, au primit vineri, 30 decembrie, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia în cazul celor doi milionari britanci a fost luată de Tribunalul București, dar nu este definitivă.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite