Cum a fost prins jefuitorul român de biserici care i-a revoltat pe italienii din Toscana. A furat sute de obiecte de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din lucrările de artă descoperite în casa românului FOTO www.ilgiornale.it

Carabinierii din Florenţa  au identificat un român care ar fi în spatele seriei de furturi de obiecte de artă sacră din bisericile din provincia Toscana.

O serie de furturi de lucrări de artă sacră care au avut loc în ultimele două săptămâni în biserici din toată Toscana i-au pus pe jar pe poliţiştii italieni. Aceştia cred că există dealeri pe piaţa neagră a lucrărilor de artă care au cerut aceste lucrări. 

Este una dintre pistele pe care le urmăresc carabinierii din Florenţa, care în urma cercetărilor au identificat un român (rezident în Florenţa) ce ar fi orchestrat furturile.

În timpul unei percheziţii efectuate la domiciliul, poliţiştii au găsit o cantitate mare de bunuri de provenienţă suspectă, printre care statui, tablouri, covoare şi diverse materiale de artă.

Printre acestea, au fost identificate bunuri despre care se crede că ar fi fost furate din bisericile florentine. Toate lucrările au fost puse sub sechestru până la finalizarea anchetei. 

În urma cercetărilor a fost identificat şi un complice al românului, care se pare că se ocupa de sustragerea bunurilor.

Românul, aflat în prezent în arest preventiv, a fost surprins de camerele de supraveghere în apropierea bisericii San Felice a Ema şi a fost apoi recunoscut prin compararea cu filmările realizate în apropierea altor şase lăcaşuri de cult dintre provincia Arezzo (în special Monte San Savino) şi Florenţa (în localităţile Scandicci şi Bagno a Ripoli, precum şi în Capitală), scrie Il Giornale.

Lucrările de artă furate au fost transferate ulterior la domiciliul românului. Bărbatul a vândut deja o parte din bunuri unei a treia persoane, un dealer de obiecte de artă. Cel mai probabil, poliţiştii italieni vor extinde ancheta după ce au fost raportate furturi de obiecte de artă şi din alte biserici din Italia.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Românii care au scandalizat Belgia cu furtul prin metoda „umărul surferului“. Cum îşi alegeau victimele

Metoda „ziarul”, ultima modalitate de furt pe litoral. Cum funcţionează

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort