Consiliul Național de Etică: Lucian Bode nu a plagiat în cartea care reprezintă teza sa de doctorat. Reacția ministrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne nu a plagiat în cartea care reprezintă teza sa de doctorat, a decis Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI). Bode susține că împotriva sa a existat o campanie negativă „susținută cu bani grei”.

UPDATE Decizia CNECSTDI a fost publicată, fiind precizat faptul că volumul lui Lucian Bode nu a fost plagiat. „În conformitate cu prevederile art. 42 alin. 5, art. 7 lit. f) şi f1), art. 14 din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare, se respinge Autosesizarea CNECSDTI nr. 36 din 23.02.2023 derivată din Contestaţia înregistrată cu nr. 1739/30.01.2023 de la Lucian Nicolae Bode împotriva Hotărârii nr. 1/228/10.01.2023 a Comisiei de Etică a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, prin care sa admis Autosesizarea UBB nr. 10/13.12.2022 privind dl. Lucian Nicolae Bode.

Cartea intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual” - ISBN 978-606-8330-83-9, publicată de către domnul Lucian Nicolae Bode la Editura „CA Publishing – Marca Gândirii Inovative” în anul 2021 nu este plagiată , dar conține un număr mare de greșeli de citare, precum și un stil neuniform de citare. Deși sursele au fost citate cu unele erori, acest lucru nu a împiedicat identificarea sursei corecte, adică autorul nu a intenționat să ascundă sursa”, arată sursa citată.

Astfel, forul decide faptul că ministrul de Interne nu fi în vreun caz „vinovat” de „abatere de la normele de bună conduită” în ceea ce privește lucrarea.  „În baza dizpoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. b şi art. 21 alin. 2 lit. a din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare, CNECSDTI constată că domnul Lucian Nicolae Bode nu este vinovat de abaterea de la normele de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare şi popularizare ştiinţifică, constând în plagiat”, mai punctează instituția.

Recomandări și structura instituției care a luat decizia

Consiliul a venit cu recomandări, potrivit documentului citat: „Recomandări CNECSDTI pentru domnul Lucian Nicolae Bode: Se recomandă întocmirea de către domnul Lucian Nicolae Bode a unei erate in extenso la cartea „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, ISBN 978-606-8330-83-9, publicată de către domnul Lucian Nicolae Bode la Editura „CA Publishing – Marca Gândirii Inovative” în anul 2021, în care toate greșelile de citare să fie menționate și corectate”, punctează instituția. 

Au fost date și explicații privind lipsa președintelului Consiliului. „Menţionăm faptul că în prezenta speţă dl. Dr. Dacian Dragoş - Preşedinte CNECSDTI a fost înlocuit de dl. Dr. Eugen Stamate – Vicepreşedinte CNECSDTI, pentru a evita un posibil conflict de interese, întrucât dl. Dr. Dacian Dragoş este Preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii "BabeşBolyai" din Cluj-Napoca, în baza dispoziţiilor art. 3 alin. 3 lit. b şi alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, aprobat prin Ordinul MEC nr. 4655/30.06.2020, modificat prin Ordinul MEC nr. 5585/18.09.2020”. este explicația forului. 

În CNECSTDI sunt specialiști recunoscuți în mediul academic. De exemplu, unul dintre vicepreședinții CNECSDTI, Eugen Stamate (cel care a semnat și decizia), este doctor în inginerie la Universitatea Tehnologică din Nagoya, Japonia. Este cunoscut ca fiind cercetătorul român cu șase brevete de invenții în fizica plasmei, în Danemarca și Japonia. În prezent, lucrează la Departamentul de Conversie și Stocare a Energiei de la Universitatea Tehnică din Danemarca.

Un alt membru al Consiliului este Christian Ghiaus. Acesta este profesor universitar în Lyon, Franța, la Institutul Național de Științe Aplicate și la Centrul pentru științe energetice și termice (CETHIL). Are un doctorat la Universitatea Tehnică de Construcții din București, pe tema controlului energiei în clădiri. A participat la numeroase proiecte internaționale de cercetare și a coordonat o serie vastă de lucrări de doctorat și lucrări științifice în Franța. C. Ghiaus are 45 de lucrări indexate în reviste internaționale în domeniile energie și clădiri, 11 capitole în cărți și 47 de lucrări publicate în lucrările conferințelor internaționale.

Andone Raluca, vicepreședinte al CNECSDTI, este doctor în drept internațional și european privat din 2014. Este consilier juridic de peste 20 de ani la lnstitutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni" din cadrul Academiei Române, unde a participat și ca membru în echipa de management sau de implementare pentru mai multe proiecte de cercetare, recunoscute în domeniu. Raluca Andone a publicat de-a lungul activității sale o serie întreagă de lucrări științifice și cursuri universitare din domeniul dreptului.

---

„Consiliul Național de Etică (CNECSDTI) a decis că ministrul de Interne Lucian Bode nu a plagiat teza sa de doctorat și a respins autosesizarea în cazul lucrării sale. Cartea publicată de acesta pe baza tezei de doctorat nu este plagiată, iar normele de etică academică nu au fost încălcate, consideră CNECSDTI. 18 dintre cei prezenți au votat rezoluția privind acest verdict, iar unul s-a abținut. 

Forul care a luat decizia este în subordinea unei instituții guvernamentale, adică Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, structură condusă în prezent de un demnitar liberal. Însă din Consiliu fac parte reprezentanți ai marilor universități din țară, precum și din Academia Română. 

Ce spune ministrul de Interne

Într-o reacție pentru „Adevărul”, Lucian Bode a precizat că decizia arată că la mijloc ar fi, de fapt, o campanie împotriva sa, pentru că nu ar exista un fundament al acuzațiilor.

Astăzi, vorbim despre o hotărâre a Consiliului Național de Etică (CNECSDTI) cu privire la cartea pe care am publicat-o pe baza tezei de doctorat. Verdictul este cât se poate de clar: lucrarea mea nu este plagiată! Așadar, nu am plagiat. Nici în carte, nici în teză. Consiliul Național de Etică a constatat că nu am încălcat normele de etică și conduită academică constând în plagiat. Mai mult decât atât, autosesizarea cu privire la cartea publicată de către mine a fost respinsă. Așadar, am avut dreptate când am afirmat că această campanie la care am fost supus de către o asociere bine coordonată și puternic finanțată a fost un joc politic și doar atât. Cred că toată lumea a văzut campania orchestrată împotriva mea și care a fost susținută cu bani grei de către adversarii politici”, punctează ministrul într-o declarație pentru „Adevărul”,

Demnitarul lasă de înțeles că se așteaptă să continue scandalul mediatic, prin continuarea sa de către USR, formațiunea cea mai vocală pe aceeastă speță, dintre cele aflate în opoziția parlamentară.

Cât privește cauzele care sunt pe rolul instanțelor, la momentul rămânerii definitive a sentințelor, vă voi anunța deciziile pe care le voi lua”, a mai punctat ministrul Afacerilor Interne.

Ce se întâmplă cu viitorul lui Lucian Bode

Încă este incertă situația politică a lui Lucian Bode, dacă acesta va continua ca ministru sau pe o altă funcție guvernamentală. În cazul în care Nicolae Ciucă va merge la Ministerul de Interne, variantele pentru Lucian Bode sunt să rămână doar secretar general al PNL, pentru a se ocupa de partid în vederea alegerilor din 2024, însă mai există și varianta cu Bode la Secretariatul General al Guvernului, bineînțeles cu menținerea funcției de secretar general în partid. Funcția de SGG este importantă pentru că deținătorul ei controlează fluxul de documente din Executiv.

Klaus Iohannis solicitase clarificarea lui Lucian Bode până în momentul în care va avea loc rotativa guvernamentală. Controversele legate de lucrarea de doctorat și de cartea lui Bode nu reprezentau însă o problemă pentru unii lideri PSD, MIhai Tudose declarându-se pentru menținerea lui Bode în Guvern.