Cine este Răzvan Ionescu, șeful interimar al SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul Răzvan Ionescu va prelua conducerea interimară a Serviciului Român de Informaţii după demisia lui Eduard Hellvig. Acesta are o experiență de mai mult de două decenii în cadrul instituției și a condus o unitate centrală pentru combaterea amenințărilor transfrontaliere.

Răzvan Ionescu, șeful interimar al SRI

Răzvan Ionescu are 47 de ani și este absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. A urmat cursuri postuniversitare cu specializarea Geopolitică şi Geostrategie în cadrul Academiei de Studii Economice.

A absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, potrivit www.sri.ro. De asemenea, este absolvent al cursurilor seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă şi Terorismului organizate de Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall" (Germania).

Generalul Răzvan Ionescu a ocupat funcţii în cadrul unităţilor centrale şi teritoriale, înregistrând „succese operaţionale”, în parteneriat cu servicii de informaţii din spaţiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaţionale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaţionale, migraţie şi terorism, conform sursei amintite.

În SRI a fost încadrat cu gradul de locotenent şi a absolvit ca şef de promoţie cursurile de iniţiere. Răzvan Ionescu a fost avansat la gradul de general de brigadă în primăvara anului 2016.

În 23 martie 2017, generalul de brigadă Răzvan Ionescu a devenit prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, după ce decretul de numire, semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a fost publicat în Monitorul Oficial. A preluat atribuţiile de prim-adjunct începând cu 24 martie 2017.

Anterior numirii în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, a condus o unitate centrală cu responsabilităţi în combaterea ameninţărilor transfrontaliere.

La 1 decembrie 2017, a fost avansat la gradul de general-maior.

În data de 29 noiembrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de înaintare în grad a lui Răzvan Ionescu din general-locotenent cu trei stele în general cu patru stele în cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, a susținut luni o declarație de presă la sediul central al SRI în care a afirmat că își dă demisia de la șefia serviciului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie