Cine este Dragoș Viorel Țigău, ambasadorul acuzat de rasism. Câte limbi străine vorbește diplomatul care și-a jignit colegii

0
Publicat:

Dragoș Viorel Țigău ocupă pentru prima dată funcția de ambasador, însă în urma scandalului de rasism a început deja procedura revocării sale. Are 56 de ani și cunoaște limbile engleză, franceză, spaniolă, germană și maghiară.

Dragoș Viorel Țigău, ambasadorul României în Kenya, a fost revocat FOTO Twitter

Conform Occidentul Românesc, Dragoș Viorel Țigău deține gradul de ministru plenipotențiar, a fost șef la Consulatul României de la Castellon în perioada 2014-2019, a efectuat misiuni la Consulatul României de la Gyula unde a îndeplinit funcția de gerant interimar, și la Ambasada României din Budapesta în calitate de șef de secție politică.

De asemenea, Dragoș Viorel Țigău a îndeplinit rolurile de prim-colaborator și însărcinat de afaceri la Consulatul General al României de la Montreal și la Ambasada României din Ottawa, în perioada 2002-2003, dar și la Ambasada de la Londra.

În cadrul MAE, acesta a lucrat în direcția OSCE, Riscuri Asimetrice și Neproliferare, a fost șef serviciu în Direcția NATO, iar în cadrul Direcției America de Nord a îndeplinit funcția de director-adjunct. 

Ambasadorul României în Kenya, rechemat în țară după un derapaj rasist. Ce a putut să spună la o reuniune ONU

Ambasadorul României în Kenya a fost chemat în țară în urma unui scandal diplomatic de amploare. Dragoș Viorel Țigău a afirmat în timpul unei reuniuni la ONU că „grupul african ni s-a alăturat”, după ce a observat o maimuță neagră în apropiere.

Conform informațiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe a fost declanșată deja procedura de revocare a acestuia din funcție. Măsura vine după un incident petrecut la sfârșitul lunii aprilie, dar de care s-a aflat recent.

În cadrul unor discuții cu grupul de diplomați din Europa de Est în timpul unei reuniuni la ONU, aceasta a afirmat că „grupul african ni s-a alăturat”, după ce a observat o maimuță neagră în apropiere, conform site-ului Kenyan Foreign Policy

Comentariul, perceput de o parte dintre cei care au participat la întâlnire ca fiind insensibil și lipsit de respect, a determinat grupul african de diplomați să solicite clarificări. 

Diplomații africani au subliniat importanța promovării unui climat de respect reciproc, înțelegere și sensibilitate în sfera diplomatică, solicitând măsuri adecvate pentru a aborda incidentele care pot submina relațiile diplomatice și pot perpetua stereotipuri sau părtiniri.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!