Analiză Cine are interesul să distrugă NATO. Hari Bucur Marcu: Retorica despre fascism și imperialism versus Trump polarizează opinia publică
0Rusia și China jubilează: NATO este tot mai aproape de o implozie din cauza neînțelegerilor dintre SUA și UE. Expertul în politici de securitate Hari Bucur Marcu crede că democrații americani sunt cei care îi învrăjbesc pe europeni și caută să saboteze proiectele administrației de la Washington.
NATO este în pragul colapsului din cauza războiului rece dintre Statele Unite ale Americii și mai multe națiuni europene, incluzând aici Franța, Germania, Marea Britanie, dar și alte state, insignifiante din punct de vedere al forței militare.
Tensiunile dintre aliații europeni și SUA au ajuns la cote fără precedent, după ce Donald Trump a anunțat că va anexa Groenlanda, la nevoie, dacă nu va reuși să o cumpere de la Danemarca. Statele europene s-au strâns în jurul danezilor și au trimis trupe pentru a preveni o acțiune americană. Gestul a provocat reacția administrației Trump, care a amenințat că va institui tarife majorate cu 10 la sută asupra statelor europene care s-au manifestat recent împotriva propunerii Statelor Unite de cumpărare a Groenlandei de la Danemarca.
Tensiunile ating cote maxime
Premierul britanic Keir Starmer s-a alăturat duminică liderilor europeni care avertizează că NATO riscă să intre într-o „spirală periculoasă” de destabilizare, după ce Donald Trump a amenințat cu declanșarea unui război comercial împotriva aliaților care se opun preluării Groenlandei de către Statele Unite.
Există tot mai multe voci care susțin că acesta ar putea să ducă chiar și la sfârșitul existenței NATO și că există riscul ca situația să degenereze. De altfel, Donald Trump a declarat că SUA „ar putea avea de ales” între îndeplinirea ambiției sale de a prelua controlul asupra Groenlandei și menținerea integrității NATO. Liderul de la casa Albă a declarat, într-un interviu acordat New York Times, că nu se simte obligat să respecte dreptul internațional și că este constrâns doar de propria conștiință.
Hari Bucur Marcu a fost coordonatorul academic al Centrului de Studii NATO din București, ofițer responsabil cu aspectele miliare ale NATO și alte funcții în Armata României și a contribuit la integrarea țării noastre în Alianță, iar azi e un cunoscut analist și expert în politici de securitate. În analiza sa, el explică de ce s-a ajuns în acest punct și cine ar fi vinovații din umbră pentru situația actuală, dar și care ar fi riscurile la adresa Alianței Nord-Atlantice.
Argumentul americanilor
„Din perspectivă strategică, Statele Unite doresc să aibă sub jurisdicția lor proprie teritoriul și apele teritoriale ale Groenlandei, deoarece doar așa pot impune bilateral și Chinei și Rusiei o restricționare a prezenței lor pe insulă și în apele din jurul ei (vorbim despre o prezență chineză și rusă alta decât atacul militar propriu-zis, adică despre o prezență împotriva căreia alianța NATO nu are nici mandat și nici procedură)”, spune Hari Bucur Marcu.
În atare situație, SUA nu au cum să renunțe la planurile lor pentru Groenlanda. Orice pas înapoi al americanilor nu doar că ar fi perceput ca un semn de slăbiciune, dar ar lăsa vulnerabile Statele Unite în fața rachetelor Rusiei și a Chinei.
„Tot numai sub jurisdicția lor proprie ar putea Statele Unite să își instaleze pe teritoriul Groenlandei elementele de supraveghere și de combatere ale eventualelor atacuri cu rachete balistice intercontinentale, lansate din China, Rusia și de pe submarinele din Artica, împotriva Americii (inclusiv Canada)”, mai spune el.
Danemarca nu pare însă impresionată de faptul că Statele Unite ale Americii au nevoie de baze în Groenlada care să le permită să se apere de rachetele balistice ale altor state. Iar Danemarca beneficiază de sprijinul Marii Britanii, a Franței, Germaniei și a altor state europene mult mai puțin relevante în privința forței militare.
Argumentul europenilor
„La aceste argumente strategice americane, Danemarca și câteva dintre statele Europei, inclusiv insulara Marea Britanie, au apelat la contra-argumentul că legislația internațională îi permite Danemarcei să dispună după cum vrea de teritoriul Groenlandei și, dacă Danemarca nu vrea să ia în seamă argumentele strategice americane, asta e! Nimeni nu poate să facă nimic în sensul ăsta, în interiorul legislației internaționale, nici măcar Statele Unite”, adaugă expertul.
Practic, europenii nu fac în acest moment decât să saboteze strategia de securitate americană, spune Hari Bucur Marcu. China și Rusia nu pot decât să jubileze.
„Cu alte cuvinte, Danemarca și statele europene care o susțin declară că interesul lor strategic este să țină America departe de a dobândi jurisdicția asupra Groenlandei, doar pentru că așa le permite legislația internațională și gata. Fără niciun alt contra-argument strategic. Astea toate, în condițiile în care atât China cât și Rusia și-au intensificat prezența militară în Artica și în jurul Groenlandei, inclusiv prin exerciții militare comune, au investit în economia locală (ceea ce legitimează și prezența militară a investitorilor) și mai ales China își maximizează influența pe care o are asupra Europei în întregul ei, ori asupra unora dintre cele mai importante state europene. Iar Danemarca nu a făcut nimic (și nici nu ar fi putut face nimic) pentru diminuarea prezenței și influenței chineze în zona ei geografică de responsabilitate, care include și Groenlanda”, explică analistul.
Europenii au rămas fideli democraților americani
El amintește că doar Statele Unite ale Americii mai pot apăra Europa, însă pare că europenii nu țin cont de acest lucru.
„Din perspectivă politică, toată lumea bună știe că doar prezența Statelor Unite ale Americii în ecuația de securitate europeană a fost și încă mai este singura garanție reală și eficace de păstrare a păcii pe continent, după cel de-al doilea război mondial, încheiat acum 81 de ani. Iar prezența asta americană, inclusiv cu elemente de putere militară, este o constantă a politicii externe și de securitate a Statelor Unite de natură transpartinică. De exemplu, cerința de majorare a efortului financiar de apărare al membrilor europeni ai NATO la 2 la sută din produsul intern brut a fost formulată de Administrația Obama, în 2014, a fost întărită de Administrația Trump 45, a fost menținută de Administrația Biden și a fost majorată la 5 la sută în primul an al Administrației Trump 47”, punctează Hari Bucur Marcu.
Europenii ar fi, sugerează expertul, ghidați de interesele democraților din SUA, care vor să ridiculizeze și să saboteze strategia lui Trump. El explică și care ar fi diferențele dintre strategia democraților și cea a republicanilor.
„Diferența dintre administrațiile republicane și cele democratice americane în aplicarea politicii consensuale de implicare a Statelor Unite în pacea și securitatea europeană o face modul în care fiecare administrație se raportează la aliații europeni. Administrația Trump 47 le cere europenilor două lucruri: (1) să își asume mai mult din efortul de securitate și pace pe continentul lor și (2) să renunțe la a mai aștepta de la Statele Unite să susțină unilateral și pe banii americanilor acea pace și acea securitate continentală, ci să dea la schimb atât compensații comerciale, cât și sprijin pentru apărarea Americii de amenințările viitorului”, subliniază Hari Bucur Marcu.
Cine sabotează NATO
De altfel, mai spune expertul, tot democrații, în încercarea de a-l sabota pe Trump, l-au convins în urmă cu un an pe Volodimir Zelenski să nu semneze o înțelegere importantă cu SUA.
„Doar că, tot din perspectivă politică, Administrația Trump se confruntă cu o opoziție internă isterică și irațională, din partea Partidului Democrat. Opoziție care are și o componentă de politică externă și de securitate Aceiași politicieni democrați care îl convinseseră pe președintele ucrainean Volodimir Zelenskii să nu semneze nimic cu Trump, în februarie 2024, pentru că Trump nu ar fi avut niciun viitor au adoptat zilele astea atitudini de susținere a opoziției europene la cerința expresă a Statelor Unite de a dobândi jurisdicția lor proprie asupra Groenlandei.”
Planul democraților ar fi, consideră Hari Bucur Marcu, să dea din nou peste cap politica administrației Trump, cu riscul de a pune în pericol securitatea Statelor Unite ale Americii și să le vulnerabilizeze în fața Chinei și a Rusiei. Practic, democrații, care sunt în relații excelente cu europenii, îi manipulează pe aceștia și îi determină să saboteze planul lui Donald Trump, crede cunoscutul analist.
„O noimă ar fi în atitudinile politicienilor democrați americani. Administrația precedentă Biden reușise să reverseze mai toate politicile Administrație Trump 45 privind Europa, China și Rusia. Așa că democrații americani ar avea de ce să tragă speranțe că și politicile actuale ale Administrației Trump 47 vor putea fi schimbate la 180 de grade, dacă ei vor ajunge din nou să aibă majoritatea în Senatul și Casa Reprezentanților, din Congresul American, după alegerile din noiembrie, anul acesta. Așa că tot ce cer ei europenilor este să procrastineze orice decizie definitivă și favorabilă cererilor făcute de Administrația Trump. Iar forma preferată de amânare a unei asemenea decizii este inflamarea opiniei publice americane și europene, la un loc, pe tema imperialismului, fascismului, hitlerismului chiar, manifestate de președintele american Trump”, este opinia lui Hari Bucur Marcu.