Ce scrie presa din Italia despre manelistul Dani Mocanu: Cântărețul căutat în toată Europa pentru tentativă de omor se distra pe Lacul Garda

0
Publicat:

Dani Mocanu a schimbat două locații în Italia pentru a evita executarea pedepsei de 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea liniștii publice.

Dani Mocanu și fratele său FOTO: Poliția Română

Potrivit poliției din Brescia, Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Mocanu, arestați luni lângă Napoli, se aflu în Italia de mai multe luni.  Ei au locuit lângă o zonă turistică exclusivistă, Dezenzano del Garda, pe malul Lacului Garda.

Imediat după condamnarea din România, polițiștii italieni ar fi mers la apartamentul unde Dani Mocanu și fratele său  s-ar fi cazat, dar aceștia au realizat că sunt urmăriți și au fugit în grabă.

Prin urmare, autoritățile italiene au extins căutările în toată țara iar cei doi  au fost găsiți în localitatea Caivano, de lângă Napoli, o zonă cu aproximativ 1.500 de locuitori.

”Cei doi indivizi au fost inițial semnalizați pe Lacul Garda și apoi arestați în provincia Napoli, în urma unei anchete complexe efectuate de echipele mobile din Napoli și Brescia, împreună cu Serviciul Operațional Central, Serviciul de Cooperare Polițienească Internațională și cu ajutorul ofițerului de afaceri interne al Ambasadei României în Italia”, potrivit Brescia Today.

Dani Mocanu și fratele său au fost condamnați definitiv pentru tentativă de omor, joi, 6 noiembrie, numai că, atunci când poliţiştii s-au prezentat la domiciliul acestora din Ştefăneşti – Argeş pentru a pune în aplicare mandatele de arestare, cei doi dispăruseră deja.

Ulterior, cei doi au fost dați în urmărire internațională.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu