Ce condiție a pus România țărilor NATO și SUA pentru donarea sistemului Patriot către Ucraina

0
Publicat:

România a cerut, printre altele, identificarea unei soluții temporare pentru a acoperi vulnerabilitatea operațională creată de donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina.

CSAT a adoptat donarea unui sistem Patriot către Ucraina FOTO: presidency.ro

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis, joi, 20 iunie 2024, donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina. România a impus condiția obținerii unui sistem similar sau echivalent și a pus de asemenea problema identificării unei soluții temporare pentru a acoperi vulnerabilitatea operațională astfel creată.

Donația are loc „cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create”, după cum se arată într-un comunicat emis după ședința CSAT.

În cadrul analizei stadiului și a perspectivelor conflictului din Ucraina și a implicațiilor pentru România a fost subliniată „deteriorarea continuă a situației de securitate în vecinătatea estică a țării noastre, ca urmare a intensificării acțiunilor militare ale Rusiei”, precum și „implicațiile și riscurile mai largi de securitate pe care aceste acțiuni le generează pentru regiune, în special pentru Republica Moldova, dar și pentru securitatea europeană și euroatlantică”.

Cei care au prezentat o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanța operațională a acestora la nivel național și aliat, precum și impactul generat de un eventual transfer al unui sistem au fost reprezentanții Ministerul Apărării Naționale.

În cele din urmă membrii CSAT au luat decizia donării unui sistem PATRIOT având în vedere „deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României”.

Decizia s-a bazat pe o „evaluare tehnică aprofundată a autorităților române”, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România, se mai menționează în comunicatul CSAT.

România și-a declarat cu aceeași ocazie susținerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internațională, în dreptul său legitim la autoapărare în fața agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei.

Șapte sisteme PATRIOT comandate de România, patru livrate

România a comandat în SUA șapte sisteme de rachete de apărare PATRIOT, fiind până în prezent doar patru dintre acestea furnizate. Țara noastră va plăti patru miliarde de dolari pentru a-și îmbunătăți astfel capacitatea de apărare.

Din cele patru sisteme livrate, doar două sunt operaționale, al treilea putând fi operaționalizat până la finele acestui an, iar al patrulea, la începutul anului viitor.

„Alianța Nord Atlantică are variante de reacție, în condițiile în care România și-a îndeplinit o obligație de solidaritate. În mod automat frontiera estică nu poate avea vreo problemă de vulnerabilitate. Este clar că o soluție militară care să acopere percepția defensivă pe care acționează NATO este stabilită”, spune Cristian Diaconescu, analist de politică externă, citat de observatornews.ro..

Pe de altă parte, analistul militar Cristian Barbu a avertizat, pentru sursa citată, că ar putea fi o problemă pe perioada provizoratului. „Putem să primim la schimb un alt sistem PATRIOT, probabil cu un delay, cu un timp de întârziere. Problema este provizoratul acesta, ce vom face până va veni cel de-al optulea sistem PATRIOT”, a spus analistul militar Cristian Barbu, citat de observatornews.ro.

Ucraina are la acest moment trei sisteme PATRIOT, două din partea Germaniei și încă unul furnizat de SUA, și ar mai putea primi încă trei (de la SUA, Germania și Olanda).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort