Ce au descoperit polițiștii în noul caz „Ambulanța neagră” din Ilfov

0
Publicat:

Două noi mesaje referitoare la „ambulanța neagră” au fost publicate pe rețelele de socializare, semănând panică în rândul cetățenilor. Mesajele descriau o tentativă nereușită de răpire a două fete de circa 14 ani. Poliția s-a autosesizat și a descoperit că totul este imaginația cuiva.

Polițiștii au descoperit că totul e doar o farsă

În urma efectuării unui complex de verificări și investigații, efectuate de către polițiștii din Otopeni, cu privire la anumite persoane care se deplasează cu o mașină de culoare neagră și care ar acosta persoane de sex feminin, în zona localității Săftica, a rezultat faptul că afirmațiile presupuselor persoane vătămate, cât și cele ale persoanei care a postat aspectele respective pe o rețea de socializare, sunt contrazise în totalitate de ansamblul probator administrat pentru clarificarea situației de fapt și de drept. În același context, subliniem și faptul că persoanele respective au recunoscut că au prezentat aspecte nereale, faptele la care s-au referit neexistând în realitate”, a transmis Poliția Ilfov.

Mesajele de alertare descriau tentativa nereușită de răpire a celor două fete de către doi bărbați coborâți dintr-o „amblanță neagră”. Persoana în cauză chiar a descris cum arăta unul dintre bărbați. Ulterior, conform poliției, a recunoscut că totul a fost doar imaginație.

Mesajul care a pus pe jar autoritățile

 „Atenție!

Astăzi de dimineața în jurul orei 10, în Saftica pe strada Fermei, doi bărbați, intr-o mașina neagră au încercat să acosteze doua fete, în vârsta de 14 ani.

Una dintre fete a țipat în gura mare să fie lăsată în pace si indivizii au fugit. Unul dintre bărbați are barba, este brunet. De la geam nu am putut vedea foarte multe detalii. Fetele sunt speriate si nu vor sa mai iasă din casa. Rog cât mai multi sa distribuie postarea si dacă funcționează camerele de supraveghere, rog autoritatile sa ia măsuri.

După-amiaza aceștia au revenit pe strada Fermei. Mama fetițelor este si ea in stare de șoc. Rog parintii, dacă auziți de acești indivizi in Saftica sau Baloteşti sau dacă încearcă să acosteze tinere si copii, mergeți la poliție si depuneți plângere, luați nr de inmatriculare al autovehicului. Copiii noștri trebuie sa fie in siguranță.

Mulțumesc și rog adminii să aprobe postarea”, se arată în postările care s-au dovedit a fi false.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat