Cauza morții angajatei CFR implicate în accidentul feroviar de la Galați. Medic: „A avut o plagă penetrantă la nivelul gâtului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii au stabilit cauza morții angajatei CFR, implicată în accidentul feroviar produs în Gara Galați. Femeia a avut o plagă penetrantă la nivelul gâtului și a făcut cinci stopuri cardio-respiratorii.

Gina Basoc, angajata CFR, care și-a pierdut viața în accidentul feroviar FOTO: Facebook

Gina Basoc, 53 de ani, a fost grav rănită în accidentul feroviar produs în Gara CFR, când o locomotivă a intrat în trenul de călători Galați-Mărășești.

„Au fost cinci stopuri repetate, s-a făcut tot ce se putea pentru a salva această persoană, dar, din păcate, nu s-a reuşit. A avut o plagă penetrantă la nivelul gâtului şi o fractură deschisă la nivelul tibiei”, a declarat coordonatorul UPU-SMURD Galaţi, Angel Trifan.

Medicul a vorbit și despre starea celorlați trei răniți. O persoană a fost externată și alte două au rămas în spital, în stare stabilă.

„Un bărbat de 53 de ani a fost internat cu politraumatism, cu traumatism toracic-sever, cu fracturi costale multiple şi fractură deschisă de humerus, în reanimare, la Ortopedie. Încă un bărbat de 46 de ani, cu un traumatism al membrului superior, cu fractură deschisă de humerus, tot prin Ortopedie a fost internat în reanimare. Mai avem un pacient de 50 de ani care, după multiple investigaţii, a fost externat. Şansele de supravieţuire sunt bune la toţi şi deocamdată sunt stabilizaţi şi sperăm că va merge totul spre bine”, a precizat dr. Angel Trifan.

Val de anchete după accidentul feroviar din Gara CFR Galați

Infrastructura feroviară și mecanicii din toată țara sunt verificați, în urma accidentului grav din Gara Galați. De asemenea, se fac verificări la Galați pentru a se stabili cum s-a produs accidentul.

Accidentul a avut loc sâmbătă seară, 25 martie, în stația Galați. Potrivit CFR, la cuplarea locomotivei la garnitură pentru formarea trenului Regio 7576 în relația Galați – Mărășești a fost tamponat primul vagon. Locomotiva și vagonul au fost avariate. Patru persoane au fost rănite, iar una a murit ulterior la spital.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut verificarea infrastructurii feroviare și a mecanicilor din toată țară în urma accidentului în Gara Galați.

„În urma incidentului din această seară din Gara Galați, până la clarificarea cauzelor producerii acestuia și, având în vedere că este al doilea accident feroviar produs într-un timp foarte scurt, am decis următoarele: să solicit CFR Călători să demareze urgent o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz. De altfel, în urma incidentului de la Teleorman, am dispus reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă începând cu luna aprilie”, a anunțat Sorin Grindeanu.

Accident feroviar în Gara Galați FOTO: ISU Galați

Persoana care a murit este o femeie, de 53 de ani, angajată a CFR.

Primele rezultate ale anchetei accidentului de la Galați arată că locomotiva a accelerat brusc, dar frâna nu a funcționat. Mecanicul de locomotivă nu a consumat alcool, au mai stabilit anchetatorii.

„S-a efectuat cercetarea la fața locului de către polițiștii din cadrul Secţiei Regionale de Poliție Transporturi Galați, iar din verificările preliminare s-a stabilit că acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziția 75 km/h, iar din declarația mecanicului reiese că locomotiva s-a accelerat brusc și că a încercat să acționeze sistemul de frânare, dar acesta nu a mai frânat. Mecanicul și conductorul de tren au fost testați cu aparatul alcooltest DRAGER, rezultatele fiind negative”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.

Cazul este anchetat de Inspectoratul de Muncă, de CFR și de Poliție. De altfel, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de distrugere sau semnalizare falsă, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională