Cătălin Cherecheș nu mai e oficial primar în Baia Mare. A fost emis ordinul de încetare de drept a mandatului

0
Publicat:

Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș, a emis ordinul prin care este constatată încetarea de drept a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheș, după ce acesta a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare.

Cătălin Cherecheş nu mai e primar în Baia Mare - Foto Facebook/ Sindicatul Europol

Prefectura Maramureș a transmis miercuri că prefectul județului, Rudolf Stauder, a emis Ordinul nr. 622 din 29.11.2023 privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, potrivit Știrile ProTv

În comunicatul Prefecturii Maramureș se precizează că documentul a fost emis având în vedere „Sentința Penală nr.41/2022 a Tribunalului Cluj, copia Dispozitivului Deciziei Penale nr.1704/A/2023 a Curții de Apel Cluj, definitivă, prin care domnul Cătălin Cherecheș a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare”. 

Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania, marți seară, pe 28 noiembrie, în urma colaborării între Poliția din România și cea din Germania. 

Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situaţiei juridice şi a respectării prevederilor legale în vigoare. Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a administraţiei locale în beneficiul comunităţii”, informează comunicatul prefecturii din Maramureș, conform sursei citate anterior. 

Primarul din Baia Mare a fost a fost condamnat definitiv  la cinci ani de închisoare pentru corupţie, vinerea trecută, chiar în ziua în care a părăsit țara. Viceprimarul din Baia Mare a preluat atribuțiile primarului. Judecătorii de la Curtea de Apel din Cluj Napoca au fost cei care au decis și că edilul nu va mai putea fi ales într-o funcţie publică timp de cinci ani.   

Cătălin Cherecheș a părăsit țara pe  24 noiembrie. Acesta a schimbat două taxiuri pentru a fugi din țară și a folosit actul de identitate al unui rude care locuiește într-un alt stat din Europa, pentru a trece granița. 

În urma arestării, Cătălin Cherecheș s-a ales cu răni ușoare, potrivit unor surse Adevărul.  Acesta a fost capturat marți seară, în Augsburg după ce s-ar fi opus încătușării. 

Polițiștii au găsit asupra primarului peste 3.000 de euro, mai mulți forinți și lei.  

Cătălin Cherecheș ar fi vrut să părăsească Germania, acesta ar fi călătorit alături de o mătușă cu mașina, circulând cu aproximativ 200 de km la oră pe autostradă. Când au ajuns la o gară, a fost prins de polițiștii bavarezi și de BKA. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete