Bucăţi imense dintr-un balcon din Centrul Vechi al Capitalei au căzut peste două maşini. Clădirea găzduieşte Club A

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tencuiala de pe un balcon din Centrul Vechi din Capitală a căzut, în această dimineaţă, peste două maşini care au fost grav avariate în urma incidentului. Clădirea de unde s-a desprins tencuiala este încadrată în clasa I de risc seismic. La subsolul imobilului se află celebrul Club A.

UPDATE „Prin apel 112 a fost sesizat faptul ca pe o strada din sectorul 3, doua autoturisme au suferit avarii provocate de căderea unor bucăti de tencuiala desprinse de pe zidul unei cladiri in proximitatea careia erau parcate autoturismele. Proprietarii au depus plangere, Sectia 10 Politie declanşând cercetările pentru stabilirea situatiei de fapt si de drept”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Potrivit Poliţiei Locale, clădirea din care s-a desprins balconul este locuită, asociaţia de proprietari fiind amendată în trecut tocmai din cauza acestui balcon şi somată să repare terasa prăbuşită vineri.

Clădirea de pe care a căzut vineri tencuială pe două maşini parcate pe o stradă din Sectorul 3, în Centrul Vechi al Bucureştiului, este proprietate privată, Poliţia Locală amendându-i pe proprietari şi anul trecut pentru că nu au reabilitat imobilul. Proprietarii celor două maşini avariate au depus plângere la Secţia 10 Poliţie.

Primăria Capitalei transmite, în urma incidentului de vineri, că imobilul de pe strada Şelari din Centrul Vechi a fost retrocedat, astfel că responsabilitatea pentru reabilitarea lui le revine actualilor proprietari, care au mai fost sancţionaţi şi anul trecut de Poliţia Locală pentru că nu au luat măsuri pentru punerea în siguranţă a clădirii.

La faţa locului nu au fost solicitaţi salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Strada pe care se află imobilul degradat este una dintre cele mai aglomerate zone din Centrul Vechi.

Primăria Capitalei se laudă că a demarat lucrări de consolidare

Chiar joi, Primăria Capitalei anunţa că a demarat lucrările de punere în siguranţă, consolidare şi reabilitare la nouă clădiri din centrul Capitalei, potrivit unui comunicat emis de instituţie. Imobilele se află pe strada Bărăţiei nr 50, Calea Moşilor 215 E, str. Mătăsari nr 44 – 260, str.Lipscani nr 75, str. Blănari nr. 2, nr. 6, nr. 8 şi nr. 10 şi str. Franceză nr. 30. 

În prezent, se lucrează pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de intervenţie şi, după punerea în siguranţă a acestor clădiri, urmează realizarea expertizelor şi a proiectelor de consolidare, a mai transmis Primăria Capitalei. 

„Aşa cum am promis, accelerăm programul de consolidări al Primăriei Capitalei şi facem tot ce ţine de atribuţiile administraţiei locale astfel încât anul acesta cât mai multe clădiri din centrul Capitalei să fie reabilitate: am alocat 10 milioane de euro din bugetul Municipalităţii pentru acest domeniu prioritar şi am înfiinţat entităţi clare care să acţioneze rapid şi eficient pentru a recupera aproape 30 de ani de amânări. Iată că una dintre companiile municipale atât de hulite de unii a reuşit, în mai puţîn de un an, cât au reuşit alţii în zece!”, a declarat primarul General al Capitalei, Gabriela Firea. 

170 de clădiri - pericol public în Capitală

„Se lucrează la nu mai puţin de nouă clădiri care necesitau reparaţii urgenţe, alte trei fiind în etapă finală de pregătire a documentaţiilor. Totodată, pentru alte 20 de clădiri se întocmeşte documentaţia pentru expertizarea şi proiectarea lucrărilor de intervenţie/consolidare. Mai mult decât atât, la începutul anului am demarat deja şi un alt program prin care se vor pune în siguranţă încă 100 de clădiri aflate în diverse stadii de degradare. Iată că se poate!”, a completat Firea. 

170 de clădiri sunt încadrate în clasa I de risc seismic, adică acele imobile care prezintă risc ridicat de prăbuşire la cutremur.  

Citeşte şi 

Platforma online care îţi arată unde sunt cele mai şubrede clădiri din Capitală. Care sunt construcţiile grav afectate

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos