Bomba Transnistria, o petardă rusească: teritoriu strategic sau instrument de propagandă?

0
Publicat:

Transnistria nu are importanță strategică în războiul din Ucraina, dar poate fi victima unui scenariu Donbass. Chiar dacă are un imens depozit de armament rusesc, Transnistria nu poate decide soarte războiului din Ucraina, dar poate fi „rusificată” după modelul Donbass, cu un decret al Kremlinului

Transnistria ar putea fi transformată după tiparul Donbass Foto: Shutterstock

Din punct de vedere strategic pentru războiul din Ucraina, Transnistria nu cotează prea mult, dar Moscova îi poate folosi pe separatiști pentru destabilizarea Republicii Moldova, atrag atenția experții români în informații secrete. În ultima vreme, s-a tot vehiculat un plan al Moscovei pentru Republica Moldova potrivit căruia forțe sprijinite de ruși ar dori preluarea Aeroportului Internațional din Chișinău pentru ca fosta Armată Roșie să poată debarca aerian cu tot cu echipamente de luptă. Un astfel de scenariu este imposibil de pus în practică, iar Natalia Gumeniuk, şefa Centrului Comun de Presă al Comandamentului Operaţional „Sud” al armatei ucrainene, a și venit cu argumente în acest sens. Ea susține că aterizarea trupelor rusești la Chișinău în sprijinul Transnistriei nu are cum să se întâmple deoarece Ucraina nu va permite niciodată avioanelor rusești să-i traverseze spațiul aerian. „Aterizarea unor forțe de asalt în Transnistria este imposibilă a priori, pentru că este necesară traversarea directă a spațiului aerian fie al țărilor NATO, fie al Ucrainei. Ei bine, cine le va permite? Forțele care sunt acum concentrate acolo pe teritoriul Transnistriei, cel mai probabil, urmăresc cu profundă surprindere acele rapoarte al propagandei ruse despre puterea lor. Forțele noastre (Armata - n.r.) dar și cele de la Frontieră sunt concentrate de-a lungul graniței și gata să răspundă unor ipotetice amenințări a unei Rusii disperate”, a subliniat Gumeniuk, conform ukrinform.ua.

Se întărește frontiera

De altfel, ca măsură preventivă, potrivit reprezentantului Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei, Andrei Demchenko, din februarie 2022 se lucrează în apropierea graniței din regiunea transnistreană. „Forțele de apărare, inclusiv unități ale Serviciului de Frontieră de Stat, au întărit această direcție. Și aceste activități sunt încă în desfășurare, inclusiv nu doar consolidarea pe unități, ci și realizarea tuturor lucrărilor inginerești de fortificare necesare pentru ca forțele de apărare să poată desfășura toate activitățile necesare rămânând în această direcție”, a spus el la postul Rada TV. Potrivit lui Demchenko, provocări în acest domeniu pot apărea oricând. El a mai amintit că, prin decizie a guvernului ucrainean, toate punctele de control de la granița cu Transnistria au fost închise.

Depozitul de arme din Cobasna este istorie

În același timp, au fost voci care au mai susținut că, în „foamea” ei pentru muniție, Rusia ar vrea să ajungă într-un fel sau altul în Transnistria pentru a avea acces la imensul depozit de armament de la Cobasna, dar analistul militar Aurel Cazacu a explicat pentru „Adevărul” că un astfel de demers ar fi total inutil Moscovei. „În cea mai mare parte, muniția depozitată la Cobasna a fost din cea adusă la retragerea din fosta Republică Democrată Germană. Existau acolo și muniții mai vechi. Cantitatea de muniții s-a micșorat în timp fiindcă acestea au fost valorificate mai mult sau mai puțin legal. Au rămas muniții vechi de zeci de ani, care cu greu mai pot fi utilizate acum pentru că nu prea mai sunt sigure, cel mai probabil. Din câte se pare, acolo au fost aduse și muniții mai noi, dar nu în cantități care să satisfacă armata rusă într-un conflict precum cel cu Ucraina. Aceste muniții sunt însă un pericol pentru Moldova în cazul reaprinderii conflictului din Transnistria, pentru că separatiștii ar putea avea acces la aceste rezerve care pot fi considerate destul de mari la o asemenea grupare de forțe”, a precizat Aurel Cazacu.

Anexarea după modelul celor din Ucraina

La rândul lui, Costin Goergescu, fost director al Serviciului Român de Informații, nu vede neapărat o reaprindere a conflictului din Transnistria, dar este de părere că Moscova are niște planuri pentru zona transnistreană. „Este o manevră după șablonul celor puse în practică în Ucraina cu anexarea acelor regiuni. Rusia face puțin scandal în Transnistria și după aceea dă drumul la propaganda despre asuprirea rușilor de către partea moldoveană. Atunci intervine Kremlinul salvator care dă un decret de anexare a Transnistriei de către Mama Rusie. Practic, Transnistria ar ajunge oficial o enclavă rusescă în zonă. Și din păcate nu prea avem ce face în afară de a ajuta Republica Moldova. Moldovenii o duc foarte rău, au prețuri imense la energie și așa sunt favorizate partidele pro-ruse. Lumea occidentală ar trebui, zic eu, să sprijine financiar Republica Moldova pentru ca oamenii să treacă de această perioadă grea care dă apă la moară partidelor pro-ruse. Mișcările de stradă ar fi de mai mică anvergură, iar lucrurile s-ar mai linisti în zonă”, a precizat Costin Georgescu.

Republica Moldova vs Transnistria

O reaprindere a conflictului din Transnistria ar pune față în față forțe relativ egale. De o parte există aşa-zisa armată transnistreană, pe care Chişinăul o califică drept grupare paramilitară, care include, între altele, o miliţie populară şi o structură de cazaci (Oastea Căzăcească). Dacă ar fi ca Tiraspolul să convoace toate aceste unităţi, numărul total al persoanelor chemate sub arme ar ajunge la 15.000, conform portalului Zona de Securitate.

De cealaltă parte, Republica Moldova are cel mult 6.000 de militari activi, iar aceștia au dotări mai mult decât discutabile și, teoretic, ar mai putea mobiliza 12.000 de rezerviști. Spunem teoretic, pentru că nu este foarte clar ce pregătire, dar mai ales ce vârstă au respectivii rezerviști pentru a fi considerați apți de serviciu militar.

Pe de altă parte, Rusia dispune în Transnistria de un contingent de aproximativ 2.000 de militari: în jur de 500 de militari în cadrul forţei de menţinere a păcii, iar restul de circa 1.500 în Grupul Operaţional al Trupelor Ruse (GOTR), urmaşul Armatei a 14-a de gardă sovietică.

Moscova: Ucraina pregătește „provocări cu substanțe radioactive“

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, lansează noi acuzații la adresa Ucrainei, susținând că Moscova „este îngrijorată de posibilitatea livrării de substanțe radioactive prin porturile Odessa și Cernomorsk” pentru „o provocare în Transnistria”, scrie MK.RU. Zaharova susține că astfel de evenimente au loc „în imediata vecinătate a Transnistriei”, în jurul căreia Kievul ar intensifica deliberat tensiunile, iar asta „nu poate decât să provoace îngrijorare”.

Ea a amintit că porturile ucrainene menționate sunt implicate în „acordul cu cereale”, întrebându-se dacă „aceste porturi și coridorul umanitar în ansamblu sunt folosite în alte scopuri”.

„Ministerul rus al Apărării a atras atenţia asupra unei provocări pregătite de regimul de la Kiev pentru a acuza forţele armate ruse că ar fi efectuat lovituri nediscriminatorii asupra unor instalaţii cu risc de radiaţii, ce ar putea duce la scurgerea de substanţe radioactive şi la contaminarea terenului”, arată Maria Zaharova, pe site-ul Ministerului rus de Externe. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a subliniat absența comentariilor din partea Kievului pe marginea acestui subiect și susține că Zelenski „ar fi gata să folosească orice pretext pentru a escalada conflictul și nu îi pasă că o astfel de aventură poate avea urmări catastrofale”.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani