Bogdan Mîndrescu revine la conducerea CNAB ca Director General

0
Publicat:

Bogdan Mîndrescu a fost desemnat în funcția de Director General al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), pentru un mandat de patru ani, începând cu 3 septembrie 2025. 

Bogdan Mîndrescu revine la conducerea CNAB ca Director General FOTO: Facebook

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) l-a desemnat pe Bogdan Mîndrescu în funcția de Director General al companiei, pentru un mandat de patru ani, începând cu 3 septembrie 2025. Decizia a fost luată la propunerea Comitetului de Nominalizare și Remunerare și conform prevederilor OUG nr. 109/2011 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Nu este prima dată când Bogdan Mîndrescu conduce CNAB. Între aprilie 2017 și februarie 2018, el a ocupat funcția de Director General, perioadă în care s-au realizat proiecte majore pentru aeroporturile Capitalei. Printre acestea se numără lucrările de amploare la Pista 1 a Aeroportului Henri Coandă, reparațiile căilor de rulare și platformelor de parcare, optimizarea fluxurilor de sosiri și plecări, creșterea capacității de procesare a pasagerilor la ghișeele de control de frontieră, modernizarea sistemelor de control al pasagerilor și bagajelor de mână și lărgirea drumurilor de acces în aeroport.

„Procedura de recrutare și selecție pentru funcția de Director General al CNAB a fost desfășurată complet transparent, printr-un expert independent specializat în selecția personalului pentru poziții de top management”, se precizează în comunicatul CNAB.

Clarificări privind plecarea anterioară

În comunicat se subliniază că plecarea lui Bogdan Mîndrescu din 2018 nu a avut legătură cu raportul Corpului de Control realizat cu un an înainte, care vizase o perioadă anterioară mandatului său: „Perioada de 4 ani care a constituit obiectul verificărilor acelui raport a fost însă anterioară mandatului de director al lui Bogdan Mîndrescu, iar plecarea sa de la conducerea CNAB nu a avut vreo legătură cu raportul respectiv întocmit în anul precedent”.

O carieră complexă și studii solide

Bogdan Mîndrescu, în vârstă de 38 de ani, are un parcurs academic impresionant, incluzând un Master în Management Aeronautic la Universitatea Politehnică București, studii în Administrarea Afacerilor la Universitatea București, Facultatea de Drept și Științe Juridice la Universitatea Dimitrie Cantemir, Institutul Diplomatic Român și un Master în Integrare și Afaceri Europene la Universitatea Dimitrie Cantemir.

Experiența sa profesională relevantă cuprinde funcții precum președinte și vicepreședinte al Consiliului de Administrație CNAB, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, consilier al ministrului Fondurilor Europene, director de cabinet al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, consultant la Cabinetul Președintelui-Director General al Societății Române de Televiziune și director de cabinet al secretarului de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!