Băiat român de 14 ani, împușcat mortal într-o stație de metrou din Roma

0
Publicat:

Un băiat român în vârstă de 14 ani a fost ucis vineri noapte, în parcarea unei staţii de metrou de la periferia Romei, au anunţat sâmbătă anchetatori italieni, care au adăugat că au fost trase cel puțin două focuri de armă, informează agenţia ANSA, citată de Agerpres.

Poliția italiană investighează uciderea adolescentului român FOTO arhiva Adevărul

Potrivit unei reconstituiri iniţiale, s-ar părea că două grupuri de adolescenţi români s-au întâlnit mai întâi într-un bar din zona Borghesiana, la marginea Romei, iar apoi din nou în piaţa staţiei de metrou Pantano din Monte Compatri. Posibilele înregistrări ale camerelor de supraveghere video sunt în curs de investigare. Cazul este investigat de Carabinieri Frascati.

La rândul său, primarul unei municipalităţi din zona Romei şi-a exprimat sâmbătă durerea pentru uciderea într-o parcare de metrou acolo a unui băiat român de 14 ani, posibil într-o dispută legată de droguri în timpul nopţii trecute.

"În aceste ore sunt în strânsă legătură cu Prefectul, căruia i-am cerut o reuniune a Comitetului Provincial pentru Ordine şi Siguranţă Publică, care va avea loc joi", a declarat Francesco Ferri, primarul din Monte Compatri, pentru ANSA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie