Avionul românesc reținut trei zile la sol, în Franța, poate pleca. Avocații pasagerilor reclamă: „Dușurile sunt afară”

0
Publicat:

Avionul românesc reținut 3 zile la sol, în Franța, în urma unei suspiciuni de trafic de persoane, poate pleca. În aeroport, însă, peste 300 de pasageri sunt izolaţi de joi. Aceștia au fost plasați sub control judiciar de către Poliţia de Frontieră.

Avionul a fost reținut la sol 3 zile, în Franța FOTO Shutterstock

 Aeronava a fost ținută la sol pe aeroportul din Vatry, însă acum poate să plece, anunţă duminică prefectura, potrivit The Huffington Post.

 „Interdicția de zbor a aeronavei a fost ridicată în această dimineaţă (n.r: duminică)”, anunţă pe X prefectura.

Peste 300 de pasageri sunt izolaţi de joi în aeroport, fiind plasați sub control judiciar de către Poliţia de Frontieră. „Această decizie permite luarea în calcul a redirecţionării pasagerilor plasaţi în zona de aşteptare. Prin urmare, autorităţile competente din cadrul Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile (DGAC) vor depune eforturi să obţină autorizaţiile necesare decolării avionului, lucru care ar urma să aibă loc cel mai târziu luni dimineaţa, de Crăciun”, anunţă prefectura.

Aeronava urmează să decoleze spre India

În aceste condiții, plecarea pasagerilor, cetățeni indieni, dintre care doi sunt în continuare reţinuţi, este de-acum tot mai probabilă, notează AFP, citată de News.ro.

Conform preşedintelui Baroului Avocaţilor din Châlons-en-Champagne, François Procureur, avionul și pasagerii urmează să plece „către India”, Mai mulţi avocaţi ai pasagerilor au reclamat condiţii „nedemne” în care aceştia au fost ţinuţi izolaţi pe aeroport.

Azi (duminică) avem femei, bărbaţi şi copii foarte mici blocați de trei zile într-o sală a aeroportului”, a declarat la BFMTV o avocată din Baroul din Châlons, Aurore Opyrchal. „Duşurile se află afară, iar în aceste condiţii climatice nu este ideal”, a declarat ea.

De asemenea, a fost reclamat și o lipsă de mobilizare din partea statului, care nu a pus la dispoziţie suficienţi avocaţi şi interpreţi în cadrul audierilor desfășurate pe aeropor. Duminică, de exemplu, cel puţin 50 de persoane urmau să fie audiate.

Un avion al companiei româneşti Legend Airlines, suspectat de trafic de persoane, reţinut la sol în Franţa

Un avion al companiei româneşti de zboruri charter Legend Airlines care transporta 303 pasageri indieni din Emiratele Arabe Unite spre Nicaragua a fost reţinut la sol în Franţa începând de joi din cauza unor suspiciuni de ''trafic de persoane'', au anunţat vineri autorităţile franceze.

Această oprire la sol survine în urma unei ''sesizări anonime'' potrivit căreia avionul ''transporta pasageri indieni (...) susceptibili de a fi victime ale traficului de persoane'', a precizat pentru AFP parchetul din Paris, relatează Agerpres.

O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a stabili dacă există probe care să confirme suspiciunea de trafic de fiinţe umane în cadrul unei bande organizate, infracţiune care se pedepseşte cu 20 de ani de închisoare şi o amendă de trei milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani