Video Autostrada Transilvania, în șantier până în 2031. Cum se lucrează pe traseul dintre Cluj - Napoca și Oradea

0
Publicat:

Deși lucrările la Autostrada Transilvaniei au început din anii 2000, abia în 2031 orașele Cluj-Napoca și Oradea, aflate la circa 160 de kilometri, ar putea fi conectate direct pe autostradă. Unele loturi ale acesteia vor fi inaugurate cu câțiva ani mai devreme.

Nădășelu, locul unde se oprește în prezent autostrada Cluj - Napoca - Oradea. Foto: Daniel Guță

Autostrada care va conecta orașele Cluj - Napoca și Oradea (vama Borș) va avea unul dintre cele mai lungi viaducte din Europa, de circa 1,8 kilometri, dar și cel mai lung tunel de autostradă din România, de aproape trei kilometri. Traseul ei va trece peste dealurile regiunii Transilvaniei, astfel că a fost necesară proiectarea a numeroase viaducte.

Autostrada este așteptată încă din anii 2000. Primele ei sectoare au intrat în șantier în 2004, ca parte a Autostrăzii Transilvania (A3), proiect pe care statul român l-a atribuit la începutul anilor 2000 companiei Bechtel. În 1 decembrie 2009 au fost deschiși circulației primii 42 de kilometri din această autostradă, dintre Turda și Cluj-Napoca (în localitatea Gilău), iar un an mai târziu, autostrada a fost prelungită cu încă zece kilometri spre Câmpia Turzii.

Între Gilău, localitatea învecinată municipiului Cluj-Napoca, și Borș, au fost finalizate până în prezent trei secțiuni ale autostrăzii cu o lungime totală de 166 de kilometri.

Primul tronson, între Gilău și Nădășelu (video - șantierul Nădășelu), de circa 10 kilometri, a fost deschis în 2018. Al doilea, sectorul Biharia - vama Borș, de circa șase kilometri, a fost inaugurat în 2020, iar un alt tronson între Nușfalău și Suplacu de Barcău, de 13,5 kilometri, este deschis traficului din 2023.

Tunelul record întârzie finalizarea autostrăzii

Aproape 130 de kilometri din Autostrada A3 Cluj - Napoca - Oradea - vama Borș au rămas nefinalizați, iar pe unele sectoare ale traseului, lucrările, contractate recent, ar putea fi încheiate abia în 2031.

Este vorba de două secțiuni din județul Sălaj, cu o lungime totală de 41 de kilometri, pe traseul Poiana Sălajului - Zalău - Nușfalău.

La sfârșitul anului 2024, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost atribuit de statul român unei asocieri de firme condusă de compania Makyol din Turcia.

„Cu o valoare de 6,62 miliarde de lei (fără TVA), acest contract prevede și construcția tunelului Meseș (2,89 km), care va fi cel mai lung tunel de pe o autostradă din România. Asocierea de firme turcești care a câștigat contractul are la dispoziție 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuție) pentru construcția celor 41 de km ai secțiunilor Poarta Sălajului-Zalău și Zalău-Nușfalău (Autostrada Transilvania). Pe traseul acestui sector al Autostrăzii A3 vor fi construite inclusiv 65 de viaducte, poduri și pasaje, în lungime totală de aproximativ 13 kilometri”, informa atunci Ministerul Transporturilor.

Cel mai lung viaduct, gata în 2026

În afara celor două secțiuni, celelalte tronsoane ale autostrăzii care va lega orașele Cluj - Napoca și Oradea se află în șantier.

Primele loturi ar putea fi inaugurate în 2026, când este estimată finalizarea lucrărilor la secțiunile Nădășelu - Mihăiești - Zimbor - Poarta Sălajului (video - zona Zimbor), în lungime totală de aproximativ 40 de kilometri, care vor completa traseul Autostrăzii din Cluj - Napoca spre Oradea.

Tot în 2026, este estimată finalizarea tronsonului Suplacu de Barcău – Chiribiș, de 26 de kilometri, din județul Bihor. Acesta cuprinde unul dintre cele mai lungi viaducte de autostradă din Europa. Viaductul de la Suplacu de Barcău are 1,8 kilometri și 45 de deschideri,și traversează lacul de acumulare al localității. Construcția sa a început în 2004, odată cu lucrările la Autostrada Transilvania, dar a fost suspendată în 2013, când aproape 80 la sută din lucrările la viaduct erau realizate.

Lucrări în zona viaductului Suplacu de Barcău. Foto: Erbașu

În 2027, este estimată finalizarea lucrărilor la secțiunea Chiribiș - Biharia, de 29 de kilometri, rămânând de executat doar lucrările pe ceel două secțiuni din județul Sălaj.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie