Foto Arhiepiscopul Aradului, implicat într-un accident rutier. ÎPS Timotei Seviciu a fost transportat la spital

0
0
Publicat:

Arhiepiscopul Aradului, ÎPS Timotei Seviciu, a fost implicat duminică după-amiază într-un accident rutier produs pe drumul județean 709, între Arad și Horia. În eveniment au fost implicate trei autoturisme, iar două persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Potrivit informațiilor disponibile, înaltul ierarh se afla într-un autoturism al Arhiepiscopiei Aradului și se întorcea din localitatea Tămand. Acesta era pasager în mașină în momentul producerii accidentului, notează publicația locală Glasul Aradului. 

La fața locului au intervenit echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe, care au acordat primul ajutor victimelor și au asigurat zona.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean Arad, accidentul s-a produs în jurul orei 15.10. Din primele cercetări a reieșit că un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, care circula dinspre Horia spre Arad, ar fi pătruns pe contrasens.

„Din primele informații, un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, dinspre Horia spre Arad, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, precum și cu un al doilea autoturism, care se deplasau pe sensul opus de mers”, a transmis IPJ Arad.

În urma impactului, un bărbat în vârstă de peste 90 de ani, aflat într-unul dintre autoturisme, precum și șoferița uneia dintre mașinile implicate au fost transportați la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale.

Surse medicale au precizat că ÎPS Timotei Seviciu a fost dus la spital pentru investigații de rutină, starea sa fiind bună. Și cealaltă persoană transportată la unitatea medicală este în afara oricărui pericol.

Polițiștii au testat toți conducătorii auto implicați în accident, rezultatele fiind negative în ceea ce privește consumul de alcool.

„Testarea la fața locului a avut rezultat 0, pentru toți șoferii implicați. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului”, au mai transmis reprezentanții IPJ Arad.

Ancheta este în desfășurare, urmând să fie stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.