Aplicația fake care anunță unde va merge Piedone, vândută pe bani grei comercianților. Președintele ANPC face plângere

0
Publicat:

Cristian Popescu Piedone a fost numit la începutul lunii februarie la cârma ANPC, iar de atunci instituția a reînceput să funcționeze. Controalele autorității, multe făcute chiar de șeful acesteia, au băgat spaima în comercianți, dar le-au și dat idei unor indivizi care s-au gândit să profite de situație.

Piedone merge personal în controale. Captură video ANPC

Aceștia realizat o aplicație care ar arăta traseul următor al președintelui ANPC și au încercat - și în multe cazuri au reușit - să o vândă afaceriștilor care stau cu frica în sân să nu vină Piedone peste ei. Șeful Protecției Consumatorilor a reacționat, spunând că totul este o înșelăciune, pentru că nu știe absolut nimeni unde merge în control.

„E un fals, o înșelăciune, un fals ordinar. Eu mă sui în mașină, nu știe nimeni, e șoferul și îi spun: „Ia-o încolo”! Până ajung în locația respectivă din județ sau cu 10 kilometri înainte, le dau telefon la comisarii din județ: ne vedem la Petromul x sau la OMV-ul z. Nu știe nimeni nimic unde sunt, în ce parte o iau”, a declarat Piedone pentru Gândul.

Șeful ANPC vrea să facă plângere

Șeful Protecției Consumatorilor a continuat: „Acesta este un fals grosolan, iar cei care s-au gândit să câștige niște bani de pe urma traseului Președintelui ANPC Cristian Popescu Piedone vor suporta rigorile legii pentru ca vor fi denunțați organelor abilitate, fiind practic o înșelăciune care intră în sfera infracționalității. Traseul meu prin cele 42 de județe îl știu doar eu, iar atunci când mă deplasez și ajung într-un județ într-o anumită locație anunț doar în acel moment comisariatul și comisarii din județul respectiv și continui acțiunea de control.

Nu cădeți în capcanele acestor infractori și nu plătiți acestora sume de bani. Vă recomand ca pe aceste sume să le alocați igienizării spațiului în care desfășurați activitatea pentru a oferi consumatorilor produse și servicii conforme”, a încheiat Piedone.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model