Medicul Cătălin Cârstoiu critică controalele ANPC din spitale: „Noi nu suntem un operator economic”

0
Publicat:

Managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, a criticat acțiunile ANPC în spitale și pune sub semnul întrebării competența instituției de a efectua controale în unități sanitare.

Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar
Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar

Referitor la controlul inspectorilor ANPC la unitatea spitalicească pe care o conduce, Cătălin Cârstoiu spus că aceste controale nu au chiar o competență legală pe unitățile sanitare

”Noi în spital avem internați pacienți, ei au un anumit regim alimentat. Noi avem 25 de meniuri pentru afecțiuni diferite. Noi nu încasăm bani de la pacienți pentru mâncare. Noi nu suntem un operator economic, cum are dreptul să controleze ANPC-ul.  Toată lumea își dorește ca un pacient care e internat în spital să aibă o hrană corectă, bogată caloric, cantitativ, suficientă și să respecte anumite prescripții medicale. Eu cred că până la urmă, efortul ăsta comun ar fi putut fi mult mai elegant, dacă ar fi fost o evaluare corectă a Direcțiilor de Sănătate Publică, a Inspecției Sanitare de Stat. Și Direcțiile Sanitare Veterinare au drept de control și pot să aprecieze siguranța alimentului. Adică situația e un pic mai complicată. Iar eu cred că soluții pertinente, corecte și elegante pot fi găsite pentru a face un bine până la urmă bolnavilor, că despre asta e vorba”, a declarat Cătălin Cârstoiu la digi24.ro.

Managerul Spitalului Universitar a criticat și faptul că este alertă epidemiologică în momentul acesta, iar accesul în unitățile sanitare se face după niște reguli foarte bine stabilite. ”Eu cred că atunci când intri în bucătăria unui spital, sigur îți iei un halat pe tine, dar trebuie să ai și mască, trebuie să ai și bonetă”.

De asemenea,  Cătălin Cârstoiu a criticat concentrarea exclusivă pe spitalele publice, sugerând că inspecțiile ar trebui extinse și la unitățile private. „Noi suntem spitale înscrise în registrul unic al unităților sanitare. Aș vrea să-l văd pe domnul Piedone că merge în control și la SRL-urile care administrează spitale private, pentru că și acolo, în accepțiunea dânsului, sunt consumatori, sunt pacienți care mănâncă catering, există bucătărie proprie și acolo. Și ar fi interesant de văzut”, a adăugat el.

În ultimele zile, ANPC a organizat o serie de controale în bucătăriile mai multor spitale din București și țară, aplicând sancțiuni și amenzi. Au fost descoperite alimente expirate, frigidere murdare, porții de mâncare mai mici decât ar fi trebuit, pereți cu tencuiala căzută, ustensile uzate, praf și mizerie. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite