Șeful CJ Timiş, acuzat de conflict de interese. ANI a sezizat Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANI a anunţat că a sesizat Parchetul de pe lângă ÎCCJ cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica (PNL), a infracţiunilor de conflict de interese și fals în declarații.

Alin Nica, șeful CJ Timiș și PNL Timiș FOTO Arhivă

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițiecu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NICA ALIN ADRIAN a infracțiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea funcției de primar al comunei Dudeștii Noi (mandatul 2016 – 2020), a participat la luarea unor decizii ce au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entități în cadrul cărui Consiliu deținea calitatea de membru și, totodată, a emis pentru aceasta o autorizație de construcție”, precizează ANI, în raportul lor de constatare.

Mai mult, NICA ALIN ADRIAN a încheiat un contract civil în baza căruia a fost remunerat cu suma de 6.900 Lei, cu o societate comercială cu care Primăria Dudeștii Noi încheiase 15 contracte prin achiziție directă. Totodată, în calitate de primar a încheiat și un contract de arendă cu o întreprindere individuală, cu care încheiase un contract de arendare, în calitate de persoană fizică”, completează instituția.

ANI vorbește și de un potențial fals în declarații, fiind menționată această acuzație în sesizarea făcută Parchetului de pe lângă ÎCCJ. „De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NICA ALIN ADRIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzut de art. 326 din Codul Penal, întrucât, în declarațiile de interese depuse în anii 2021 și 2022 a declarat deținerea unei calități din care demisionase. Totodată, persoana evaluată nu a menționat în declarațiile de avere depuse în anul 2020, venituri în cuantum de 4.636 Lei obținute în anul 2019 de la o întreprindere individuală”, mai arată instituția.

Cine e Alin Nica

Președinte al Consiliului Județean Timiș din octombrie 2020, Alin Nica și-a început cariera administrativă în anul 2004, când a fost ales primar al comunei Dudeștii Noi din județul Timiș, devenind, la doar 23 de ani, cel mai tânăr primar din România. Absolvent al Liceului de Informatică „Grigore Moisil”, acesta și-a continuat studiile în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara.

Potrivit biografiei de pe site-ul CJ Timiș, „în primul an de mandat ca primar la Dudeștii Noi, a pus bazele, cu alți șapte colegi primari, Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din România. Din 2005 este reprezentantul României în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles. A ajuns să fie primul român care a deținut o funcție aleasă la nivel european, cea de președinte al Comisiei EDUC din cadrul Comitetului Regiunilor din Bruxelles. În plus, acesta face parte din juriul de experți care desemnează capitalele culturale europene pentru anii 2023 – 2025. De asemenea, Alin Nica este membru titular al Consiliului Național de Integritate din România. În mandatul său la Consiliul Județean Timiș, prioritare sunt creșterea calității vieții pentru timișeni, asigurarea dezvoltării economice durabile și atragerea fonduri europene”.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”