A început frenezia cumpărăturilor. Cum să ne ferim de hackeri

0
Publicat:

Experții în securitate cibernetică avertizează că hackerii speculează perioadele cuprinse de frenezia cumpărăturilor și atacă pe toate flancurile. 

FOTO arhivă

În perioada Sărbătorilor, hackerii sunt mai activi ca oricând profitând și de frenezia cumpărăturilor de sezon, atrag atenția experții în securitate cibernetică.

Potrivit concluziilor companiei de securitate cibernetică Darktrace, atacurile ransomware în perioada Sărbătorilor au crescut cu 30% în fiecare an, din 2018 până în 2020, în comparație cu media lunară. Pentru Ed Skoudis, președintele Colegiului SANS Technology Institute, care formează experți în securitate cibernetică, motivele acestei creșteri sunt multiple. „Sunt atât de multe lucruri pe care le faci în timpul Sărbătorilor: petreceri, cadouri, cumpărături, asta și asta. Ai mai puțin timp și atenție pentru a fi în gardă, iar infractorii știu acest lucru“, a declarat Skoudis pentru Euronews Next.

Mai mult, Directoratul Național de Securitatea Cibernetică DNSC susține că tentativele de fraudă cresc exponențial, de până la două sau trei ori, în preajma Sărbătorilor de iarnă, când utilizatorii fac mai multe cumpărături online. În plus, atacatorii cibernetici au început să folosească tot mai mult tehnologia deep fake, pentru a induce în eroare potențialele victime și pentru a oferi un grad sporit de încredere informației prezentate.

De asemenea, fluxul de bani din această perioadă face cu adevărat ca Sărbătorile de sfârșit de an să fie „momentul perfect al anului pentru infractori“, potrivit lui Skoudis. Infractorii cibernetici țintesc atât persoanele fizice, cât și companiile, într-o perioadă în care lipsa de personal face ca firmele „să aibă garda jos“, potrivit companiei de tehnologie Proton, axată pe confidențialitate.

Atenție la rețelele gratuite de internet

Având în vedere că retailerii online prelucrează cantități mari de date, cum ar fi informații despre carduri de credit, infractorii sunt, de asemenea, conștienți că atacurile au șanse mai mari de a obține informații personale care ar putea fi folosite pentru escrocherii, potrivit firmei de tehnologie.

Pe măsură ce cumpărăturile online ajung la paroxismul anual, la fel se întâmplă și cu „confirmările false ale comenzilor de la marile companii de comerț electronic“. În caz de dubiu, experții îi îndeamnă pe utilizatori să se abțină de la a da click pe link-uri.

De asemenea, cei care călătoresc ar trebui să fie prudenți atunci când se conectează la rețelele WiFi din aeroporturi sau la rețelele publice, deoarece datele personale pot fi deturnate și dispozitivele pot fi corupte. „Utilizarea unui VPN este cea mai bună protecție pe care utilizatorii o pot avea atunci când se conectează la o rețea WiFi publică deoarece va cripta traficul de rețea. Chiar dacă cineva le interceptează datele, tot nu le poate vedea fără să le decripteze“, a declarat, conform g4media.ro,  un purtător de cuvânt al Proton pentru Euronews Next.

Escrocheria „accidentul“, la alt nivel

Skoudis recomandă, de asemenea, ca oamenii să fie deosebit de atenți la clonarea vocii, o tehnică de falsificare care a luat amploare odată cu apariția inteligenței artificiale pentru toți. „Dacă pot obține un minut sau cam așa ceva din înregistrarea audio a cuiva, o pot introduce în IA și o pot prelucra, iar apoi te pot face să spui orice vreau“, a spus Skoudis.

„Imaginează-ți că un infractor îți sună familia cu vocea ta, spunând: «Doamne, am avut un accident de mașină și am nevoie să sunați imediat la acest număr». Persoana pe care o suni va confirma evenimentele, spunând că este medic, și îți va cere fișa medicală sau te va pune în legătură cu departamentul de facturare, care va cere adăugarea unui card de credit la dosar“, a explicat el. „Este cu adevărat insidios și îi presează pe oameni“, a precizat expertul cibernetic.

În plus, conform lui Mihai Rotariu, coordonator al Direcției Comunicare, Marketing și Media din cadrul DNSC, tehnologia deep fake este utilizată de atacatori pentru manipularea înregistrărilor video, pentru a promova oferte „incredibile“. De regulă, aceștia se folosesc de imaginea unor persoane faimoase, oameni politici, oameni de afaceri și chiar jurnaliști, pentru a oferi un plus de încredere potențialelor victime. În unele cazuri, materialul pare un reportaj din cadrul știrilor de televiziune. „În ultima perioadă, pe rețelele sociale, sunt propagate tot mai multe campanii frauduloase în care vedem anunțuri sponsorizate cu un videoclip de tip deep fake. Conturile de social media care promovează astfel de conținut pot fi unele nou create și folosite exclusiv în acest scop, sau sunt unele compromise de atacatori, conturi care au aparținut în trecut altor utilizatori. Analizați întotdeauna cu atenție conținutul video! Pentru identificarea deep fake-urilor, indicii pot fi: calitatea precară a imaginii, mișcarea gurii nu este naturală atunci când personajul din imagine vorbește, sunetul nu este sincronizat perfect cu mișcarea buzelor, iar cuvintele pot fi pronunțate greșit în limba română“, susține expertul.

Trei sfaturi pentru a nu pica în plasa hackerilor

- Utilizați o parolă unică pentru fiecare cont și schimbați parolele în mod regulat. Folosiți parole puternice, care cuprind litere majuscule și minuscule, numere și simboluri. Reutilizarea aceleiași parole pe mai multe platforme nu este recomandată.

- Nu furnizați detalii bancare pentru oferte care par prea bune pentru a fi adevărate. Abordați întotdeauna astfel de oferte cu scepticism și nu divulgați informații financiare pentru superoferte.

- Nu permiteți accesul la distanță la telefonul mobil sau computer (prin aplicații de tip AnyDesk, LogMeIn etc), pentru „ajutor“ sau „suport“ tehnic, întrucât poate expune dispozitivul la malware sau permite accesul neautorizat la datele personale sau bancare.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort