30 de turiști români sunt evacuați din insula Rodos, unde incendiile s-au apropiat de hoteluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe transmite că Ambasada română de la Atena a fost informată că aproximativ 25-30 de cetățeni români s-ar afla în zona de evacuare a turiștilor din insula Rodos, după incendiile periculoase din zonă.

Incendii vegetație Grecia FOTO AFP

Până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Atena nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu incendiul aflat în curs de desfășurare în insula Rodos și care a afectat mai multe locații turistice. Reprezentanții misiunii diplomatice au fost contactați la numărul de telefon de urgență de mai multe persoane aflate în zonele afectate de incendiu, care au informat că numărul cetățenilor români aflați în zona de evacuare ar fi de aproximativ 25-30, toate persoanele aflându-se în afara oricărui pericol. Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile locale, au fost mobilizate mai multe mijloace de transport pentru evacuarea persoanelor din zonele afectate de incendiu, către zona continentală, conform planului de urgență stabilit de autorități”, arată sursa citată.

Reprezentanții Ambasadei României la Atena mențin în permanență legătura cu cetățenii români aflați în insula Rodos, cu autoritățile locale, cu reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate în Republica Elenă și cu celula de criză constituită la nivelul MAE local, fiind pregătiți să acorde asistență consulară conform competențelor.

„Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie și numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222. În acest context, MAE amintește că a fost emisă și o atenționare de călătorie privind menținerea codului roșu de caniculă și a pericolului de incendii în Republica Elenă, pentru intervalul 20 – 27 iulie 2023, care poate fi consultată aici: https://www.mae.ro/node/62412”, arată comunicatul MAE.

Noapte albă

Mii de persoane de pe insula grecească Rodos şi-au petrecut noaptea în aer liber după ce un incendiu forestier de proporţii a obligat evacuarea a numeroase sate şi staţiuni de vacanţă, informează duminică DPA.

Circa 19.000 de locuitori şi turişti din Rodos au fost evacuaţi către locuri mai sigure începând de sâmbătă din cauza unui incendiu violent, a anunţat biroul premierului grec Kyriakos Mitsotakis duminică dimineaţă.

Biroul său a precizat că este cea mai mare operaţiune de evacuare din istoria ţării. Potrivit estimărilor iniţiale ale poliţiei, 16.000 de persoane au fost transferate către locuri mai sigure pe uscat, iar alte 3.000, aflate pe plaje, au fost evacuate pe mare. Cele mai multe au fost transportate în nordul insulei, unele fiind adăpostite temporar în săli de sport, şcoli, la bordul unor feriboturi şi în case particulare.

De câteva zile, o mare parte din Grecia se confruntă cu un val de căldură puternică, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius în numeroase zone. Valul de căldură a lovit Grecia după ce o mare parte din ţară a îndurat deja o perioadă îndelungată de vreme caldă şi uscată.  

Pompierii români ajută la stingerea flăcărilor

Pompierii români trimişi în Grecia vor merge să ajute la stingerea flăcărilor din insula puternic afectată de incendii. Cei 52 de militari au început îmbarcarea tehnicii de intervenție, iar deplasarea se va face pe mare.

Pompierii slovaci veniți în ajutorul colegilor greci luptă cu flăcările, însă din cauza vântului puternic, este o muncă de Sisif.

Vase ale Pazei de Coastă, ambarcațiuni particulare sau cele ale salvamarilor au luat la bord turiștii din Rodos pentru a-i duce în locuri mai sigure.

Incendiile de vegetație s-au apropiat periculos de mult de două stațiuni turistice, iar fumul gros face aerul irespirabil.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie