Unul din cinci profesori este puțin sau deloc informat despre noua Lege a Învățământului

0
Publicat:

Deși suntem în a treia săptămână de școală, aproape 20% din profesori spun că sunt în mică măsură sau deloc informați despre noua Lege a Învățământului Preuniversitar.

1 din 5 profesori este puțin sau deloc informat despre noua Lege a Educație - Foto World Vision

De asemenea, 28% dintre profesori susțin că au fost relativ informați despre noua Lege a Educației, iar puțin mai mult de jumătate, 53% cred că sunt în mare măsură sau în foarte mare măsură informați. 

Datele au fost colectate prin intermediul Inspectoratului Școlar Civic, proiect desfășurat de fundația World Vision România, în care s-au înscris aproape 3000 de profesori de la începutul proiectului și pana acum. 

Jumătate dintre cei peste 800 de profesori care au răspuns la acest sondaj consideră că au prea mulți elevi în clasă pentru a se plia pe nevoile fiecărui elev. Situația fiind mai gravă în orașe, unde 56% dintre profesori au declarat că se confruntă cu această problemă, pe lângă 34% dintre cadrele didactice din mediul rural. 

Ministerul Educației scria zilele trecute pe Facebook că o clasă poate funcționa „cu cel mult 2 copii peste maxim, față de 3 cât era prevăzut anterior”.

Număr maxim de elevi într o clasă Sursa Facebook

La sate, scăderea numărului de elevi este corelaționată cu scăderea natalității, migrație, scăderea numărului de școli și licee din rural și înscrierea copiilor acestor copii  în mediul urban sau peri-urban. 

Profesorii simt nevoia să-și spună părerea 

Din cei aproape 3000 de profesori înscriși în cadrul Inspectoratului Școlar Civic, mai mult de jumătate au răspuns la cele opt chestionare din ultimul an, iar 1000 de cadre didactice au răspuns fără să fie înregistrate în proiect. 

Au fost abordate subiecte precum noile legi ale educației, proiecte europene în școli, abandon școlar, violența în școli, greva profesorilor și începutul de an școlar, potrivit comunicatului de presă al World Vision România. 

Proiectul include și webinare, iar până acum au fost organizate nouă, la care au participat aproape 2.000 de profesori. Tematicile abordate au fost: participarea la proiecte europene, prevenirea abandonului școlar, precum și a bullying-ului și a violenței în școli. 

,,Inspectoratul” Școlar Civic a prins viață după ce  un chestionar a aratat că 96% dintre profesori își doresc să fie consultați atunci când vine vorba despre decizii care privesc educația (75% în mare măsură și 21% în măsură medie), conform surselor citate. 

..Vedem în fiecare zi pe teren profesori dornici să fie consultați. Prin proiectul ,,Inspectoratul” Școlar Civic îi ajutăm să-și exprime opinia, să-și expună problemele, iar mai departe putem duce aceste informații către Ministerul Educației. Este nevoie să fie informați și, mai ales, ascultați. Cadrele didactice sunt cele care stau în linia întâi în educația copiilor noștri, ei țin în mână viitorul țării. Este vital să-i ascultăm. Avem încredere că, printr-un astfel de proiect, putem face vocea profesorilor auzită și ascultată, similar cu modul în care facem cunoscută vocea copiilor din mediul rural prin Consiliul Consultativ al Copiilor fondat de World Vision România.”, afirmă Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România. 

Ce ar putea guvernanții să îmbunătățească în școlile din România 

Aproape 20% din profesorii care au răspuns într-un chestionar de la începutul proiectului ar cere guvernanților să fie mai bine la curent cu realitate din teren, să constate direct probelemele cu care unele școli se confruntă. 

Mulți din cei chestionați simt nevoia de  transparență, înțelegere, colaborare, mentorat și empatie din partea celor care sunt la conducere, mai ales a celor de la nivel județean (33% dintre respondenți), iar majoritatea cadrelor didactice (82%) vor să fie direct implicați în ameliorarea problemelor din școli. 

Profesorii (27%) ar vrea să aibă parte de „mai puține schimbări”. De altfel, cadrele didactice ar vrea ca schimbările necesare să fie anunțate și explicate din timp, să fie însoțite de studii de impact și de o analiza a consecințelor administrative ale acestora, iar profesorii să fie consultați la scară largă, pentru a se împiedica blocajele din activitatea școlilor. 

La nivelul întregii țări sunt peste 240. 000 de cadre didactice, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului