Sindicatele profesorilor continuă protestele. „Tăcerea Guvernului e sfidătoare“

0
Publicat:

Cele mai mari sindicate din Educație – FSLI și FSE „Spiru Haret” anunță că protestele vor continua și în această săptămână.

Profesorii pregătesc o grevă generală în mai Foto: Arhivă

”Suntem profund dezamăgiţi de lipsa de răspuns din partea Executivului şi considerăm că aceasta este, de fapt, o invitaţie la noi proteste, printre care şi demararea grevei generale în educaţie. Guvernul României se face responsabil în totalitate pentru starea sistemului de învăţământ naţional, dar şi de efectele acestor proteste asupra procesului de educaţie. Salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe la lupta pe care o duc în acest moment cu o clasă politică căreia nu îi pasă de viitorul şcolii româneşti, implicit de generaţiile de copii şi tineri care au nevoie de performanţă în educaţie. Tăcerea Guvernului nu e doar sfidătoare la adresa noastră, a salariaţilor din învăţământ, ci la adresa tuturor familiilor din România, care îşi duc copiii la şcoală şi care aşteaptă respect şi implicare din partea legiuitorilor acestei ţări”, se arată într-un comunicat comun.

Cele două sindicate ale profesorilor cer Guvernului să rezolve problema aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022; să identifice soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar și să adopte normativele de personal pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998.

Totodată, profesorii mai cer aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și poziționarea în grila propusă din noua lege a salarizării a personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate.

Alte revendicări incluse în listă sunt:

1. remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

2.instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

3. plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

4.plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Sindicatele mai spun că pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor va continua în lunile martie şi aprilie 2023, urmând ca în ultima decadă a lunii mai să fie declanșată greva generală.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate