Sindicatele din învățământ protestează miercuri la Cotroceni. Numele vehiculat pentru funcția de ministru al Educației
0Toate sindicatele din educație, atât din învățământul preuniversitar, cât și din cel universitar, vor protesta miercuri în fața Palatului Cotroceni, pentru a atrage atenția asupra nerespectării promisiunilor făcute de președintele Nicușor Dan și a problemelor financiare din sistem. Cea mai recentă nemulțumire vizează reducerea la jumătate a sporului de doctorat, de la 950 la 500 de lei.
„Președintele a stabilit la prima întâlnire că o să ne revedem la 2 luni cu datele pe masă și că își va exercita rolul de mediere între Guvern și sindicate. Au trecut aproape 4 luni și nu a mediat nimic”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicale „Spiru Haret”, pentru Edupedu.
Liderul sindical a explicat că protestul are loc „pentru că nu s-a abrogat nicio măsură din Legea Bolojan, pentru că avem probleme pe proiecția bugetară pe 2026 și pentru că ultima măsură de austeritate este scăderea sumelor colegilor cu doctorat”.
La protest vor participa și organizațiile studențești, precum și celelalte două federații sindicale principale: FSLI și Federația Sindicală „Alma Mater”.
„În momentul de față nu avem un ministru care să se bată pentru învățământ, care să se bată pentru alocările bugetare pentru educație în 2026. Ne interesează un ministru care să fie o autoritate profesională și morală, un ministru care să empatizeze cu elevii, cu studenții și cadrele didactice, nu un ministru care are neapărat o apartenență PNL-PSD-USR-UDMR-istă. Politicul ar trebui să conteze cel mai puțin când este vorba despre funcția de ministru al educației”, a mai spus Nistor.
Întâlnirile promise de Nicușor Dan au întârziat
Prima promisiune a președintelui privind o întâlnire cu sindicatele urma să fie onorată în noiembrie 2025, „la cel mult două luni” de la debutul anului școlar. Întâlnirea nu a avut loc.
„Aveți dreptate, am zis două luni, au trecut două luni, n-am făcut ce am zis că voi face”, declara președintele pe 12 noiembrie 2025, anunțând numirea unui consilier prezidențial pentru Educație care să colecteze datele necesare unei discuții cu „datele pe masă”.
De asemenea, nici întâlnirea anunțată pentru 31 ianuarie 2026 cu sindicatele, tot „cu cifrele pe masă”, nu s-a mai desfășurat.
PNL nu a reușit să desemneze un înlocuitor pentru funcția de ministru al Educației, vacantă de două luni. Premierul Ilie Bolojan a preluat interimar portofoliul, după demisia lui Daniel David în decembrie 2025. În acest context, rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, apare în bursa zvonurilor ca posibil viitor ministru al Educației, fiind susținut, potrivit surselor Europa FM, de PSD, deși funcția revine PNL.
Sindicatele au mai anunțat declanșarea unei greve de avertisment în timpul simulărilor examenelor naționale. Aceasta va avea loc câte două ore pe zi: între 16 și 18 martie 2026 pentru clasa a VIII-a și între 23 și 26 martie pentru simularea Bacalaureatului.