Sindicatele din educaţie cer Guvernului negocieri pe salariile dascălilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dascălii vor să negocieze un calendar de creştere a salariilor     FOTO Adevărul

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ a solicitat ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, să stabilească un calendar pentru elaborarea unui nou proiect de lege pentru salarizarea personalului din învăţământ şi Regulamentului cu sporurile şi condiţiile de acordare a acestora. Ministrul Pricopie s-a declarat deschis discuţiilor.

UPDATE:  Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, spune că este deschis oricărui dialog cu sindicatele şi că va stabili împreună cu liderii cadrelor didactice calendarul întâlnirilor şi agenda discuţiilor, după ce Federaţia "Spiru Haret" a formulat mai multe revendicări.

”Am spus, încă de la preluarea mandatului, că vom avea un continuu dialog cu toţi actorii din sistem, în elaborarea strategiilor din educaţie. În acest sens, am stabilit parteneriate cu sindicatele, cu asociaţia de părinţi, cu organizaţiile studenţeşti, cu cele ale elevilor, iar lista rămâne deschisă. Vom stabili cu sindicatele calendarul întâlnirilor şi agenda discuţiilor”, a declarat joi ministrul Educaţiei, citat de Mediafax.


Sindicaliştii din ”Spiru Haret” au trimis joi ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, o petiţie în care cer demararea negocierilor pentru o nouă lege a salarizării dascălilor, potrivit reglementărilor din contractul colectiv de muncă.

„Solicităm respectarea prevederilor negociate în cadrul Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar. Potrivit art. 33 din acesta, până acum trebuia să fie finalizate proiectul de lege pentru salarizarea personalului din învăţământ şi regulamentul privind locurile de muncă şi sporurile. Nu cerem majorări salariale începând de mâine. Ne dăm seama că situaţia finanaciară din România nu permite acest lucru, însă vrem să stabilim de comun acord un plan de acţiune pentru anii următori“, a declarat Marius Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret“.

Liderul sindical a explicat că sistemul de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic, iar blocarea posturilor, dar şi salariile foarte mici, sub limita subzistenţei, ”au condus la o situaţie care poate oricând să ducă la o tragedie”. 

„La ora actuală nu cred că mai sunt unităţi de învăţământ care să respecte normativele de încadrare pentru personalul nedidactic. Aceste persoane, care de cele mai multe ori sunt trecute cu vederea, asigură funcţionarea unităţilor de învăţământ. Fără acestea, atât cadrele didactice, cât şi elevii nu şi-ar mai putea desfăşura activitatea în condiţii decente. De aceea, pentru această categorie am lansat o petiţie colectivă, pe care sperăm să o semneze atât angajaţii din învăţământ cât şi părinţii. Prin această petiţie solicităm deblocarea posturilor nedidactice şi didactice auxiliare, modificarea grilei de salarizare astfel încât sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariul de încadrare şi plata sporurilor de care au beneficiat persoanele în cauză până în 2009. Spre exemplu, un îngrijitor care lucrează de peste 10 ani în sistem a ajuns să aibă acelaşi salariu ca şi cel care s-a angajat anul acesta, salariu care nu depăşeşte 600 de lei net“, a precizat Marius Nistor.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“, constituită în urma fuziunii dintre FSI „Spiru Haret“ şi FEN, reprezintă interesele a peste 90.000 de membri de sindicat.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă