Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

0
Publicat:

Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultare publică de Mininsterul Educației, miercuri seară.

Săli de detenție pentru elevii care deranjează orele - Foto Arhivă

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Statut al Elevului 2024, care include o măsură radicală privind disciplina în școli: detenția pentru elevii care perturbă orele de curs, relatează Edupedu.

Această propunere vine ca răspuns la preocupările exprimate de sindicatele din învățământ încă din aprilie 2023 și are scopul de a menține un mediu educațional propice în clase. Activitățile pe care elevii ar urma să le desfășoare în timpul detenției includ lectură suplimentară sau completarea de fișe de lucru, stabilite de cadru didactic responsabil. 

Ce nu este clar este dacă elevilor din sala de detenție li se va pune absență, însă documentul menționează că părinții sau tutorii legali vor fi informați în scris despre decizia de reținere a elevului după ore. În plus, pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, se prevede o atenție specială, aceștia fiind preluați pentru a desfășura activități sub supravegherea unui personal specializat.  

„În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/ tutorele/ reprezentantul legal al elevului. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”, menționează documentul. 

Proiectul de Statut al Elevului 2024 urmează să fie supus dezbaterilor publice și poate suferi modificări în urma feedback-ului primit. 

Observ niște propuneri de modificare a Statutului și ROFUIP. SPER că Ministerul Educației se va apleca serios asupra unor modificări care sunt de fapt abuzuri. Încep să cred că cei care au venit cu astfel de propuneri abia au așteptat să plec.”, a scris Iulian Cristache, fostul președinte al  Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, pe Facebook. 

Alte modificări propuse de Ministerul Educației ce vizează Statutul elevului și Regulamentului de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) sunt: consultanța juridică obligatorie pentru școli la cererea directorilor, posibilitatea confiscării telefoanelor elevilor în timpul orelor și restituirea lor unui părinte la finalul cursurilor. De asemenea, se introduce obligația pentru secretariatele școlare de a avea program pentru părinți de două ori pe săptămână, dimineața și seara. Un alt aspect semnificativ este introducerea unei note la purtare pentru fiecare elev în fiecare modul. Aceste propuneri vor fi supuse dezbaterii publice înainte de a fi implementate. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete