Reforma curajoasă a Educației, amânată

0
Publicat:

Învățământul tehnologic dual poate fi sistemul prin care elevii primesc o şansă reală de a deveni nişte adevăraţi profesionişti, susține Camelia Engel, reprezentanta unei asociaţii care face parte din Alianța „O Voce pentru Educație”.

Învățământul dual îmbină teoria cu practica Foto: Arhivă

„Învăţământul profesional dual în colaborare cu agentul economic ar putea fi o soluţie în zonele unde nu sunt angajatori care să aibă putere să intre în parteneriate de învăţământ-dual", a subliniat Camelia Engel ieri în cadrul conferinței „Ce reforme aduce și ce nu rezolvă noul proiect al legii învățământului  preuniversitar?” . Potrivit acesteia, învățământul tehnologic poate preveni abandonul școlar, sporind șansele de incluziune a copiilor din mediile defavorizate.

Un astfel de sistem funcționează cu rezultate foarte bune la Brașov, a adăugat Werner Braun, preşedinte Clubul Economic German Braşov: „Acest sistem funcţionează foarte bine acolo unde agentul economic este foarte puternic, pentru că o mare parte din investiţie în acest tip de învăţământ este susţinută la noi de agentul economic. România, pentru a se dezvolta uniform economic, are nevoie de o susţinere din partea statului, din partea guvernului, pentru ca acest învăţământ să se dezvolte şi acolo unde agentul economic încă nu este. Cred că este imperativ ca această lege a educaţiei să dea posibilitatea şi în regiunile unde agentul economic nu este aşa bine dezvoltat să susţină învăţământul profesional, pentru că din primul an, dacă acesta funcţionează, o să vedeţi că există un interes foarte mare a agentului economic".

Sistemul nu suportă reformele radicale

Acesta a adăugat că în România există un potențial de dezvoltare foarte mare pe acest segment și că noua lege ar putea ajuta mulți tineri să găsească o posibilitate de dezvoltare prin învățământul dual. Potrivit lui Eduard Petrescu, specialist UNICEF, noua lege nu este suficient de modernă pentru timpurile pe care le trăim, dar că, sistemul nu ar suporta o reformă radicală care ar aduce cu adevărat schimbarea. „O reformă radicală poate fi suportată de un sistem puternic. Noi nu avem în clipa de faţă un sistem puternic. Putem să folosim această reformă să construim un sistem puternic şi atunci vom putea avea şi o reformă radicală. În clipa de faţă o reformă radicală care, din punctul meu de vedere, ar fi însemnat cu totul şi cu totul altfel de lege, nu era posibilă în acest sistem”, a spus Petrescu.

Acesta a reamintit că legea anterioară a educației a fost modificată de sute de ori, imediat ce a fost adoptată, fapt care a creat instabilitate pe termen lung. El a precizat că această lege, după ce va fi votată, va avea nevoie „de o perioadă în care să nu fie modificată”. La rândul lui, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, de declarat că nu se aştepta la o lege care să reformeze sistemul, deoarece „pentru a avea o astfel de lege trebuie să deranjezi masele, nu mă refer în special la părinţi, mă refer la clasa politică”. „Orice lege care ar trebui să reprezinte o reformă, ar trebui să aibă sprijinul clasei politice şi, din păcate, nu avem acest sprijin. O reformă curajoasă ar fi însemnat modul în care trebuie regândit sistemul educaţional”, a conchis Cristache.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!