Asigurarea calităţii în proiectele promovate de Ligia Deca. Ipocrizia, mistificarea şi minciuna vor fi perpetuate

Şi proiectele de legi prezentate de Ligia Deca au aceleaşi defecte cu care ne-a obişnuit legislaţia în învăţământ: prevederi care nu conduc la efecte verificabile, totul se  bazează pe conştiinţă şi bunele intenţii ale salariaţilor. Iar dacă acestea lipsesc în mare măsură, vom avea ce avem şi acum:

-ultimii din Europa la testele PISA şi la coada clasamentelor privind universităţile

-50% promovare la examenele naţionale

-sute de şcoli cu wc-ul în curtea şcolii

-analfabeti funcţional în proporţie de 42%

-abandon şcolar foarte mare

-elevii foarte buni pleacă în străinătate şi, de multe ori, nu se mai întorc în ţară

-salarizarea nelegată de performanţă în munca didactică

Asigurarea calităţii în proiectele Ligiei Deca pare o glumă. O listă lungă de comitete şi comisii, fără mecanisme de urmărire a cheltuirii eficiente a banilor alocaţi. Exact ca  până în prezent. Dacă se adoptă pachetul de legi, fără schimbări de substanţă, nimic nu se va schimba în bine în învăţământul românesc.

Prevederi ale legilor Deca

Principala lipsă a legilor constă în faptul că nu ştim niciodată care este nivelul de calitate într-o unitate şcolară. Cu ce criterii şi standarde o măsurăm? Lagea ne promite în viitor aceste criterii şi standarde, care vor însemna birocrație şi imposibilitatea de a le măsura cinstit. Singura cale de a şti nivelul calităţii în şcoală este măsurarea obiectivă, cu aplicaţii informatice, a progresului şcolar al elevilor.

Avem un exemplu. Până la introducerea supravegherii audio-video la examenele naţionale de absolvire, procentul de promovare era  80-90%. În primul an după introducerea camerelor video, procentul de promovare la Bacalaureat s-a prăbuşit la 45%. Este cel mai bun argument pentru mistificarea, ipocrizia şi minciună de la evaluările obişnuite. Interesul profesorilor şi directorilor este ca şcoala să „iasă” bine, indiferent de nivelul real al calităţii pregătirii elevilor. Acest lucru nu se va schimba în viitor, indiferent de legi care nu aduc nimic nou, cum ar fi măsurarea progresului şcolar al elevilor cu mijloace informatice, fără „contribuţia” personalului şcolii. Până nu se va înţelege acest adevăr simplu, nu vom schimba nimic în educaţie.

Să vedem atribuţiile directorului unei şcoli, la art 190

(2) Directorul unității de învățământ de stat are următoarele atribuții:

a) este reprezentantul legal al unității de învățământ și realizează conducerea executivă a acesteia;

b) este ordonatorul de credite al unității de învățământ;

c) își asumă, alături de consiliul de administrație, răspunderea publică pentru performanțele unității de învățământ pe care o conduce;

d) propune spre aprobare consiliului de administrație regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ;

e) propune spre aprobare consiliului de administrație proiectul de buget și raportul de execuție

bugetară;

f) răspunde, după caz, de selecția, angajarea, evaluarea periodică, formarea, motivarea și încetarea raporturilor de muncă ale personalului din unitatea de învățământ;

g) îndeplinește alte atribuții stabilite de consiliul de administrație, conform legii;

h) prezintă anual un raport asupra calității educației în unitatea de învățământ sau în instituția pe care o conduce. Raportul este prezentat în fața consiliului profesoral și consiliului reprezentativ al părinților și comunicat comitetului de părinți și este adus la cunoștința autorităților administrației publice locale și a DJIP/DMBIP;

i) coordonează colectarea și transmite DJIP/DMBIP datele statistice pentru sistemul național de

indicatori privind educația;

j) propune spre aprobare consiliului de administrație obiectivele unității de învățământ preuniversitar privind asigurarea calității, prin raportare la cadrul general privind politicile educaționale, scopurile, obiectivele și standardele stabilite de Ministerul Educației. Îndeplinirea obiectivelor unității de învățământ privind asigurarea calității reprezintă criteriu în evaluarea managerială realizată de directorul general al DJIP/DMBIP și este verificată periodic de ARACIIP;

k) îndeplinește alte atribuții în conformitate cu legislația în vigoare.

Să vedem ce nu poate face un director.

-Nu poate angaja personal didactic de predare, nici măcar suplinitori. Aceştia sunt angajaţi de urmaşele Inspectoratelor,   conform noilor legi, DJIP/DMBIP.  Prevederea de la litera f) se referă la pensionări legale, la personal nedidactic, la plecări voluntare din unitate.

-Nu dispune de banii alocaţi şcolii, este ordonator de credite să facă ce îi dictează alţii. Nu poate da prime sau sancţionări pecuniare, salariile şi sporurile sunt dictate de Legea salarizării, banii de întreţinere şi reparaţii sunt alocaţi de primarii.

- Nu poate da sancţiuni profesorilor, acestea sunt decise de comisii formate tot din profesori.

-Toate atribuţiile directorilor derivă din deciziile Consiliilor de Administraţie.

Atunci cum să răspundă directorul pentru performanţele unităţii dacă nu are pârghii de conducere? Este exact situaţia prezentă, fără nicio schimbare în proiectele Deca. În sistemele private, directorii executivi au pârghii de conducere importante, cu ajutorul cărora conduc unităţile din subordine: în zona angajării şi concedierii personalului unităţii, gestionării banilor, sancţionării şi premierii salariaţilor. Nimic din toate acestea in noile legi,  şi atunci nimic nu se va schimba în educaţie.

În lege se spune :

Art. 230

(1) Persoana direct responsabilă pentru asigurarea calității în învățământul preuniversitar este

directorul unității de învățământ.

Cum să fie responsabilă neavând pârghiile necesare? Să ne explice dna Ligia Deca

Comitete şi comisii cât cuprinde

Proiectele de legi prevăd existenţa şi funcţionarea multor comitete şi comisii, fără mecanisme de urmărire a eficienţei activităţii acestora. Aşa e şi în prezent. Funcţionează doar cu numele, fără rezultate palpabile şi fără a fi urmărite de cineva.

- Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității,  CEAC, comisia internă a fiecărei şcoli.

-ARACIIP, prin filiale judeţene. Este imposibil pentru 8-10 inspectori ai ARACIIP să urmărească activitatea a sute de şcoli, unele în mediul rural. Se va mărgini la inspecţii anuale, „pregătite” cu grijă, care nu voar avea cum să constate realitatea şcolară.

- Comisia pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică,  CFDCD

-Centre judeţene de resurse şi asistenţă şi resurse educaţionale, CJRAE/ CMBRAE

-Corpul de experți externi pentru monitorizare și control,  CEMC

- Direcțiile Județene de Învățământ Preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, DJIP/DMBIP.

-Comisia Națională pentru Inspecție Școlară, CNIS

-Centrul Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică,  CNFDCD

-Casele Corpului Didactic, CCD

-Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, CNCE

-Institutul de Științe ale Educației (ISE)

-Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual, CNITTD

-Institutul Limbii Române

Aceste comitete şi comisii vor scoate pe piaţă mii de posturi, despre care nu se ştie de cine vor fi ocupate. Cel mai probabil de persoane din clientela de partid, chiar şi fără pregătire de specialitate. Vor costa circa 30 de miliarde de lei anual, bani luaţi de la investiţii şi alte nevoi ale țării.

Cine-şi imaginează că fără mecanisme de urmărire şi control, aceste instituţii nou create vor aduce un plus învăţământului românesc, se înşeală amarnic.

Prevederi  fără acoperire

Art 229

(4) Calitatea în educație este asigurată prin următoarele procese:

a) planificarea și realizarea efectivă a rezultatelor învățării;

b) monitorizarea rezultatelor;

c) evaluarea internă privind asigurarea calității;

d) evaluarea externă privind asigurarea calității;

e) îmbunătățirea continuă a rezultatelor în educație.

Monitorizarea rezultatelor, evaluarea internă, planificarea şi realizarea efectivă a rezultatelor învăţării sunt asigurate de personalul şcolii şi de către directori. Directorii nu au pârghii de intervenţie, iar personalul şcolii are tot interesul ca şcoala să „iasă” bine. Aşa că se vor acoperi de hârtii, de rezultate mirobolante, fără acoperire în realitate. ARACIIP nu poate supraveghea mii de școli, cu câteva sute de inspectori.

Aceasta a fost şi este situaţia în şcoli. Nicio prevedere din noile legi, nici comitetele şi comisiile nou create nu dau garanţia că se va schimba ceva. Peste 10 ani vom constata că suntem în acelaşi stadiu cu calitatea în educaţie.

Principala problemă este măsurarea obiectivă a rezultatelor, şi nu de către cei interesaţi să „iasă” bine. În prezent avem aplicaţiile informatice, care ne pot da măsura progresului şcolar al elevilor, în mod obiectiv, fără intervenţia personalului şcolii, cum am scris în alte articole.

Dacă proiectele trec de parlament în forma actuală, vom perpetua ipocrizia, mistificarea şi minciuna în evaluarea calităţii în educaţie.