„Programul de iarnă” nu ajută elevii. Ministerul Educației: presupune reducerea duratei orelor și a pauzelor

0
Publicat:

Ministerul Educației (ME) nu este de acord cu trecerea la „programul de iarnă” a școlilor, care presupune reducerea duratei orelor și a pauzelor. Astfel, instituția a cerut Inspectoratelor școlare să transmită unităților de învățământ că trebuie să își păstreze orarul normal.

Școlile nu vo trece la programul de iarnă / Foto: Shutterstock

Potrivit ministerului, în fundamentarea acestor decizii, şcolile invocă articolul 11, alineatul (8) din ROFUIP care prevede că, în situaţii speciale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs şi a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, cu informarea Inspectoratului şcolar.

„Considerăm că, în condiţiile meteorologice pe care le putem observa cu toţii, o astfel de interpretare a cadrului legal este discreţionară şi inadecvată. Date fiind pierderile în învăţare generate de perioada pandemiei, orice minut de şcoală contează.

De aceea, am trimis Inspectoratelor şcolare o adresă prin care am solicitat ca şcolile să fie susţinute să-ţi păstreze orarul normal, manifestându-ne dezaprobarea faţă de obiceiul trecerii la 'programul de iarnă'. Rugăm, pe această cale, directorii, profesorii, elevii şi părinţii să susţină apelul pe care l-am lansat şi să depună toate eforturile, astfel încât să nu mai existe practici şi acţiuni ce pot conduce la pierderi de învăţare", se arată într-un comunicat al Ministerul Educaţiei transmis marţi.

Fiecare minut este important

Larisa Gojnete, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), a declarat ă solicitarea ME este justificată.

„Recomandarea este justificată din motivele care sunt precizate în adresa respectivă, pentru că venim după o perioadă în care s-au înregistrat nişte pierderi din punct de vedere educaţional şi atunci este foarte bine să valorificăm fiecare moment care poate fi unul de învăţare pentru elevi", a afirmat inspectorul.

În opinia sa, este bine ca deciziile să fie luate „particularizat" şi să fie „bine fundamentate".

„Dacă se va impune, în situaţii punctuale, sunt convinsă că se va face ce este mai bine pentru copii în situaţia respectivă. Recomandarea a venit în contextul în care se ştia că există această măsură care se ia la nivelul unităţilor de învăţământ. (...) Este bine ca aceste decizii să fie luate, în primul rând, particularizat şi apoi să fie bine fundamentate", a explicat Larisa Gojnete.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”