Profesor: Sunt în grevă, pentru protejarea copiilor de asemenea exemplare din rândul „dăscălimii” române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de lucrări la Limba Română ale absolvenților de liceu de la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” din București au fost anulate pe motive absurde. Două profesoare povestesc cum a decurs incidentul.

Colegiul Șincai din București Foto: Facebook

Unul dintre cele mai bune licee din capitală, dar și din țară, este zguduit de un scandal fără precedent. Elevi, părinți și profesori au reclamat luni, după proba scrisă la Limba română a examenului de Bacalaureat că zeci de lucrări ale copiilor au fost anulate pentru că ar fi scris un cuvânt ar fi fost scris altundeva decât trebuia.

Două profesoare de la acest liceu au povestit pe paginile de Facebook ce li s-a întâmplat elevilor.

Alexandra Chirea, una dintre profesoare: ”Mai știți acum 2 ani, când vă spuneam că asistenții supraveghetori făceau exces de zel și băgau spaima în copiii bine pregătiți și gata de examen? Atunci, o elevă a avut, însă, parte de un președinte de comisie care era un bun educator și care a intervenit și a pus la punct profii asistenți care făceau exces de zel. Anul asta, însă, alți copii, la fel de buni, la fel de pregătiți, au parte nu numai de profi supraveghetori care îi consideră din start niște infractori (o fetiță a fost pusă să se descalțe de la intrare, că aveau adidașii ceva scris pe ei din fabrică, of course), dar și de o comisie întreagă plina de zel, care anulează lucrări din motive absurde. Când un copil spune că nu dorește să rescrie lucrarea, pac, primește o ștampilă fix pe mijlocul lucrării, un fel de na, acuma trebuie să o rescrii”. Profesoara distribuie apoi o postare a Silviei Mușătoiu, profesoară la același liceu.

Ce scrie Silvia Mușătoiu: ”O comisie întreagă de Bac ar trebui schimbată urgent, după ce a anulat lucrările a zeci de copii fiindcă au scris cuvântul «DE» din «proba de...» - adică titlul - fie puţin mai jos de linia pe care trebuia scris, fie pe rândul următor. N-ar fi fost o problemă anularea lucrărilor dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat după O ORĂ, sau mai mult, de la începerea probei, adică după ce copiii umpluseră 3-4 pagini cu redactarea lucrării”.

Doar că, mai spune profesoara, elevii au fost nevoiți să rescrie lucrarea, fără timpul suplimentar, lucru care a condus la diminuarea timpului la jumătate: ”Aflu, de la unul dintre copii, că ministerul a și răspuns la sesizarea lor, cum că n-ar fi fost decât 6-7 lucrări anulate pe centrul de examen (FALS!), că este în avantajul lor să nu fie suspectate lucrările că ar avea semne și că NU a fost afectat timpul alocat probei pentru niciun elev. FALS, din nou! Există lucrările anulate în centru și se pot verifica (trei-patru pagini nu se redactează în 5 minute...) și mai există camerele de supraveghere care arată momentul în care le-au fost anulate lucrările. Ce face, oare, la acest moment, corpul de control al ministrului? O fi la noi la școală? Ce face, oare, comisia națională de Bac? Se ocupă de schimbarea întregii comisii (inclusiv asistenții care, spun copiii, păreau și ei la fel de surprinși de valul de anulări)? Între timp, lucrările au plecat, nimeni (dintre corectori) nu va ști de ce un copil a avut timp să scrie bine la subiectul III și a tratat superficial subiectele I și II (considerate mai ușoare). Ca de fiecare dată, în România, victima e de vinovată, iar agresorii se apără unii pe alții.

În iulie vor lua salarii mai mari, toți cei din comisia aceasta de Bac, pentru ziua de azi vor fi plătiți la fel cu cei care au derulat bacul corect, cu grijă de copii. Probabil, unii dintre ei, cerșesc respect și demnitate în continuare, neștiind că primul se câștigă iar pe cea de-a doua o ai sau nu, căci niciun ban din lume nu le poate plăti.

Eu abia azi sunt în grevă, pentru protejarea copiilor de asemenea exemplare din rândul ”dăscălimii” române. Este doar un exemplu de care am cunoștință, dar câte n-or mai fi...?!”, postează profesoara.

Marți, după întâlnirea cu premierul Ciolacu la Ministerul Educației, ministra Deca a declarat că va fi declanșată o anchetă la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București. Detalii aici.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”