Ministrul David răspunde acuzațiilor venite din mediul academic. „Aș vrea conținuturi care să nu-i plictisească pe copii”

0
Publicat:

Ministrul Educației, Daniel David, îi dă replica președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în dezbaterea materiilor de liceu, spunând că avem șansa de a trece, în sfârșit, de la un sistem de educație centralizat, la unul aerisit, echilibrat și cu adevărat relevant pentru elevi.

ministrul Educației, Daniel David. Sursa: Mediafax

Reacția oficialului vine în contextul în care președintele Academiei Române a acuzat o „nouă ofensivă contra istoriei și geografiei”, spunând că Ministerul Educației a scos din trunchiul comun cele două Cenușărese ale materiilor școlare, „cu posibilitatea puțin probabilă ca școala să poată repara vag această nedreptate”.

Ion Aurel Pop acuză faptul că disciplina Istorie a fost pedepsită și scoasă din programa ultimelor două clase de liceu în detrimentul unor materii moderniste. „Ce atâta română, istorie, latină, geografie?”, se întreabă retoric, dar și ironic, academicianul. „Doar trăim în epoca globalizării și a digitalizării. Așa că școala ar fi menită să-i învețe pe copii și adolescenți doar strictul necesar legat de digitalizare, un pic de matematică, fizică, chimie, biologie (s-au redus și în cazul lor numărul de ore, dar nu prea mult, fiindcă ar fi fost strigător la cer și fiindcă s-ar fi revoltat părinții). Restul de ore urmează să fie destinat deprinderilor practice, abilităților, regulilor de viață individuală și publică”. 

Reacția ministrului David a venit prompt și a fost pe măsură. Acesta începe prin a-i adresa, pe blogul personal, o întrebare: „Îl întreb pe președintele Academiei Române dacă ne place cum actualul sistem de educație ne tratează copiii și domeniile legate de identitatea/cultura națională. Mie, nu (și știu că nici lui)! Mă uit la testele naționale și internaționale și sunt extrem de îngrijorat când văd procente adesea de peste 40% sub sau la limita funcționalității. Mă uit în jur și văd prea mulți copii care nu vorbesc corect limba română, se plictisesc de clasicii literaturii noastre, au teorii istorice pseudoștiințifice, fac confuzii grosolane în geografia țării, Latina devine subiect de ironii etc. Acestea, prin faptul că sunt un risc inacceptabil care afectează cultura națională, devin chiar probleme de securitate națională”

Daniel David: „Misiunea noastră este regândirea sistemului în beneficiul copiilor”

Ministrul avertizează că misiunea noastră este regândirea sistemului care a generat acest risc. „Aș vrea să văd predate conținuturi mai aerisite și relevante, cu mijloace de predare și manuale atractive, care să-i încurajeze și să-i entuziasmeze, nu să-i plictisească pe copiii noștri, atunci când vorbim despre aspectele legate de identitatea/cultura națională”. Ministrul consideră că prioritar este acest aspect și abia apoi numărul de discipline și ore. Însă, continuă ministrul, pentru a ajunge la acest model aerisit și flexibil, a fost nevoie de o redistribuire a disciplinelor de studiu gândită în bazele descentralizării școlii românești. „Am mizat în cazul unor discipline/ore pe o distribuire a responsabilității între centralizare (decizii impuse de minister) și descentralizare (decizii la nivelul școlilor și/sau al elevilor) – fără a se pierde astfel ore. Voi susține cât trebuie un astfel de model bun. Îl aștept, ca parte din consultare/dezbatere!”.

Daniel David reamintește contextul actual al învățământului românesc: un sistem în care pseudoștiința a devenit o problemă de securitate națională. „Așa cum am tratat până acum științele nu a funcționat. Este o oportunitate de restartare și în această zonă, așadar, să nu o pierdem. Încurajez specialiștii și societățile profesionale să-mi facă astfel de propuneri raționale, iar susținerea mea va fi acolo”.

În concluzie, mai spune ministrul, avem șansa să facem tranziția „de la un sistem de educație în care se predă mult și prost (avem printre cele mai multe ore/an între țările OECD), foarte centralizat (cu puține opțiuni la nivel de școală și/sau elevi), care, dincolo de faptul că este învechit (se bazează pe modele și unele manuale din 2004), chiar prin rezultatele generate ne pune adesea la risc copiii și societatea, la unul în care se predă mai aerisit și relevant, bine și cu echilibru între centralizare și descentralizare.

În acest proces, ministrul ne îndeamnă să ne gândim în primul rând la copii. „Nimeni nu se prea gândește la ei în aceste discuții. Oficialul a precizat că îndreptarea atenției spre nevoile reale ale elevilor nu se va face în detrimentul nevoilor profesorilor.  „Fără însă să lăsăm profesorii deoparte și să nu închidem școala pentru părinți sau societate. Vă invit să nu pierdem această oportunitate și aștept propuneri concrete, mai ales că țin ca varianta finală să aibă un suport cât mai larg în comunitate, așa cum este normal în această fază de consultare/dezbatere”. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani