Ministrul Daniel David despre boicotul orelor de curs: „Mă îndoiesc că sunt profesori care vor merge în clasă şi nu vor ţine ore”

0
Publicat:

Ministrul Educației, Daniel David, a comentat acuzațiile privind un posibil boicot al cursurilor. Oficialul spune că „școala continuă” și că are încredere că profesorii își vor respecta „datoria profesională și obligația morală” față de elevi.

Daniel David afirmă că şcoala continuă normal. FOTO: Shutterstock

În cadrul unei intervenţii la Antena 3, ministrul Educației, Daniel David, a transmis luni, 8 septembrie, că procesul de învățământ nu va fi perturbat, în pofida discuțiilor privind un eventual boicot al orelor.

Acesta a insistat asupra faptului că „școala continuă” și că este bucuros că în prima zi a noului an şcolar elevii au fost primiți în unitățile de învățământ, în unele şcoli ţinându-se chiar festivităţi de deschidere. De asemenea, el a susţinut că situaţia este sub control.

„Bucuria mea e că în prima zi copiii au fost primiţi în şcoli. Mâine lucrurile continuă în mod normal. Mă îndoiesc că sunt profesori care vor merge în clasă, şi doar îi vor supraveghea pe copii, fără să ţină ore”, a declarat ministrul.

Daniel David a subliniat că este vorba nu doar de o obligație legală a cadrelor didactice, ci și de una morală: „E obligaţia lor profesională şi o datorie morală”, a spus el atunci când a fost întrebat dacă se vor ţine cursuri în şcoli, în condiţiile în care sindicaliştii au anunţat că vor organiza un calendar de proteste şi că iau în calcul greva generală.

Totodată, acesta a precizat că nu are informații oficiale despre boicotarea cursurilor, dar că directorii trebuie să monitorizeze atent situația în fiecare unitate de învățământ.

„În ceea ce priveşte demisia me, care a fost cerută încă din ianuarie şi chiar şi în săptămânile trecute, este pe masa premierului şi dacă aceasta va salva situaţia bugetară şi a învăţământului, sunt dispus oricând să plec din funcţie”, a spus ministrul Educaţiei legat de una dintre principalele revendicări ale cadrelor didactice, care au protestat luni în Capitală.

Referitor la finanțarea școlilor, Daniel David a dat asigurări că nu s-au făcut reduceri de personal sau de salarii și că există fonduri suficiente pentru plata acestora până la finalul anului.

Vă reamintim că, în prima zi a noului an şcolar, reprezentanţii sindicaliştilor din învăţământ au protestat în Capitală şi au avut o întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan, la care ministrul Daniel David nu a fost invitat. Întrebat în legătură cu acest subiect, acesta a declarat că nu ştie ce anume s-a discutat şi aşteaptă să fie informat pe căi oficiale.

După discuţiile de la Palatul Cotroceni, sindicaliştii au anunţat că nu sunt dispuşi să cedeze niciun pas şi că intenţionează să organizeze un calendar comun de proteste cu alte sindicate, ameninţând cu greva generală şi boicotarea cursurilor.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul