Ministerul Educaţiei a aprobat încă o suplimentare a locurilor bugetate pentru masterat la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat suplimentarea cu încă 25 de locuri bugetate pentru masterat la Universitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV), la cererea absolvenţilor studiilor de licenţă.

Cererea sporită pentru studiile universitare de masterat vine din partea absolvenţilor ciclului de licenţă, precum şi numărului insuficient de locuri atribuit Universităţii din Suceava, potrivit prorectorului Ştefan Purici, scrie Agerpres.

Conducerea instituţiei a făcut demersuri insistente pe lângă Ministerul Educaţiei pentru a primi mai multe locuri bugetate la studiile de master.

Astfel, pe lângă cele 25 de locuri suplimentare alocate Universităţii din Suceava cu o săptămână în urmă, ministerul a mai repartizat alte 25 delocuri finanţate de la bugetul de stat pentru studiile universitare de masterat.

Modul de împărţire a celor 25 de locuri suplimentare pe facultăţi a fost analizat şi avizat de Consiliul de Administraţie, propunerea fiind înaintată spre aprobare senatului USV.

Astfel, numărul de locuri de la masterat total de 485, dintre care 35 pentru etnicii români din afara graniţelor ţării.


Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va ataca decizia Înaltei Curţi în procesul cu Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei a câştigat procesul privind clasificarea universităţilor

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă