Lista facultăţilor care primesc liceeni care nu au promovat BACUL în 2024

0
Publicat:

Deşi nu toţi liceenii care au absolvit clasa a XII-a reuşesc să promoveze examenul de bacalaureat, există veşti bune şi pentru ei, pentru că sunt universităţi în cadrul cărora se organizează cursuri şi pentru cei care nu au diplomă de bacalaureat.

Aşadar, cei care doresc să urmeze, totuşi, o formă de învăţământ superior, dar nu au promovat examenul de bacalaureat pot opta pentru învăţământul terţiar nonuniversitar, care se organizează la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate pentru absolvenţii de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat. Acesta are o durată de 1 - 3 ani, în funcţie de complexitatea calificării.

Învăţământul postliceal sau terţiar se poate organiza în şcoli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul liceelor cu personalitate juridică ori în colegii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate.

Unde te poți înscrie fără Bac

* Universitatea Tehnică de Construcții București – Colegiul de Studii Terțiare Nonuniversitare UTCB

* Universitatea „Spiru Haret” București – Colegiul Universitar „Spiru Haret”

* Universtatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului – Colegiul de Învăţământ Terțiar Nonuniversitar USAMVBT

* Universitatea din Piteși – Colegiul UPIT

* Universitatea „Eftimie Murgu” – Colegiul Terțiar Nonuniversitar „Eftimie Murgu” Reşiţa

* Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca – Colegiul Terțiar Nonuniversitar USAMVCN

* Universitatea „Ovidius” din Constanţa – Colegiul Universității Ovidius

* Universitatea Danubius Galaţi – Colegiul Danubius

* Universitatea din Petroșani – Colegiul pentru Învățământul Terțiar Nonuniversitar UPET.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare