Liga Studenţilor Români din Străinătate: Republica Moldova îşi votează viitorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a lansat un apel la responsabilitate şi implicare civică adresat cetăţenilor Republicii Moldova, să îşi exercite dreptul constituţional la vot, indiferent de locul în care se află şi de opţiunea lor politică, hotărând astfel singuri viitorul ţării lor, într-un mod democratic.

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi Fundatia C.A.E.S.A.R. (Centrul pentru Access la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români) au lansat un apel civic de responsabilizare cetăţenească în privinţa exercitării dreptului la vot şi către cetăţenii din Republica Moldova, se arată într-un comunicat de presă al LSRS.

„Aşa cum a demonstrat-o răspicat societatea civilă din România şi din diaspora, puterea politică se află în mâna cetăţenilor nu în mâna angajaţilor lor, politicienii. Exercitarea dreptului la vot stă la baza contrucţiei oricărei democraţii autentice şi reprezintă instrumentul direct prin care fiecare cetăţean al unui stat democratic poate sancţiona corupţia şi „smecheria” politică. Salutăm orientarea pro-Europeană a fraţilor noştri din Republica Moldova şi suntem alături de ei, suflet la suflet, în aceste alegeri -- cu acelaşi îndemn de responsabilitate civică, adresat cetăţenilor Republicii Moldova din ţară şi de peste tot în lume: Cine votează contează!” , a declarat preşedintele LSRS, Dan Nechita.

Alegeri în Republica Moldova

Moldovenii sunt aşteptaţi la vot duminică, pentru a decide pe cine vor trimite în Parlament. În acest moment sunt conturate două tabere: partidele care susţin continuarea procesului de apropiere de Uniunea Europeană şi cei care susţin integrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală coordonată de Moscova.

Din prima tabără fac parte Partidul Liberal Democrat (PLDM) condus de fostul premier Vlad Filat; Partidul Democrat (PDM) condus de Marian Lupu (secondat de Vlad Plahotniuc, un controversat om de afaceri) şi Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu.

De cealaltă parte se regăsesc Partidul Comuniştilor din Republica Moldova condus de fostul preşedinte Vladimir Voronin, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condus de Igor Dodon şi Partidul Patria aflat în trena omului de afaceri Renato Usatîi (exclus definitiv din cursa electoral cu o zi înainte de alegeri). Pe buletinele de vot au fost înscrişi 26 de concurenţi electorali, dintre care 22 de partide şi patru candidaţi independenţi, însă doar partidele enumerate mai sus au şanse reale să intre în Parlamentul de la Chişinău.


Alegeri Republica Moldova: „Un adevărat referendum privind politica externă a ţării“

Alegeri Republica Moldova. Vot geopolitic: între Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală a Moscovei

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute