Lecții de educație rutieră, introduse la anul în școli

0
Publicat:

Trei ghiduri destinate învățământului primar, gimnazial și liceal, care conțin reguli rutiere de bază, noțiuni teoretice, aplicații, dar și fișe de lucru, au fost lansate în dezbatere publică de Ministerul Educației împreună cu Ministerul de Interne

Educația rutieră va începe din clasele primare. Sursa foto: arhivă

Este oficial! Începând cu anul școlar viitor, elevii vor primi lecții de educație rutieră. Ministerul Educației împreună cu Ministerul de Interne au lansat în acest sens trei ghiduri destinate învățământului primar, gimnazial și liceal. Acestea conțin reguli de bază, noțiuni teoretice, aplicații, dar și fișe de lucru.

Anunțul a fost completat de o declarație a ministrului Ligia Deca. „Am publicat pe site-ul Ministerului Educației trei ghiduri de educație rutieră, elaborate în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne. Sunt resurse importante pentru siguranță rutieră și recomand tuturor celor implicați în activități cu copiii să le folosească! Pentru siguranță avem nevoie de educație. Sunt ghiduri care vizează, de asemenea, conduita preventivă. Ele sunt adaptate vârstei copiilor care primesc informațiile respective“. Oficialul consideră că educația rutieră este o temă importantă și de actualitate. De aceea, lecțiile vor fi incluse în tematicile obligatorii pe care noul curriculum trebuie să le includă. „Practic, reforma curriculară care este în desfășurare pentru liceu va lua în calcul această necesitate“, a susținut Deca la „Forumul siguranței rutiere“, care a avut loc luni, la Senat. „Aceste documente conțin noțiuni teoretice, dar și exemplificări ale modului de aplicare a legislației rutiere în vigoare. Includ și statistici, și fișe de lucru, și aplicații menite să încurajeze tinerii să devină mai responsabili“, a adăugat ministrul.

Ce informații conțin ghidurile

Elevii din ciclul primar vor învăța despre regulile de circulație și motivele pentru care trebuie să le respectăm, dar și despre drepturile și obligațiile pietonilor. Lecțiile includ fișe de lucru, activități și jocuri interactive. Copiii vor învăța să descifreze indicațiile polițiștilor aflați în intersecție și vor cunoaște regulile pe care trebuie să le respecte ca pasageri într-un mijloc de transport.

Elevii de gimnaziu vor învăța în plus noțiuni de legislație rutieră, cum să circule în siguranță de acasă până la școală, cum să traverseze strada, dar și ce semnificație au indicatoarele rutiere.

Elevilor de liceu li se vor prezenta noțiuni de legislație rutieră, de prim ajutor, vor afla care sunt riscurile la care se expun dacă traversează strada privind în ecranul telefonului mobil. De asemenea, ghidul de educație rutieră explică regulile de circulație care trebuie respectate atunci când mergem cu trotineta electrică, bicicleta etc.

„Indiferent de calitatea noastră de pieton, pasager sau conducător de vehicul, toți avem datoria de a cunoaște regulile de circulație și de a-i respecta pe ceilalți participanți la trafic. În aceste condiții, este firesc să ne asigurăm că tinerii și copiii din societatea noastră beneficiază de sprijinul necesar pentru a deveni pietoni, pasageri sau conducători responsabili, care cunosc și respectă regulile de circulație“, a transmis Ministerul Educației, într-un comunicat.

Peste 1.500 de copii au murit anul trecut în accidente produse pe șoselele din România, iar 3.500 au fost grav răniți. Vinovați sunt, cel mai adesea, pietonii care traversează prin locuri nepermise. În astfel de condiții au murit 263 de copii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete