Guvernul mărește salariile, dar doar pentru personalul nedidactic din școli

0
Publicat:

Guvernul va aproba, vineri, majorarea salariului personalului nedidactic din învăţământ, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Acesta a precizat că măsurile ce vor fi luate au la bază discuţiile purtate de reprezentanţii coaliţiei de guvernare cu sindicaliştii din Educaţie aflaţi în grevă.

Dan Cărbunaru. Foto: Facebook

"După acest dialog care s-a purtat între reprezentanţii Executivului şi cei ai sindicatelor din Educaţie, rezultatul acestor discuţii a fost analizat de către liderii coaliţiei de guvernare iar la finalul acestor discuţii sunt în măsură să vă prezint următoarele date: în primul rând, decizia coaliţiei de guvernare, care va fi implementată chiar mâine de către Guvernul României, în şedinţa de guvern de dimineaţă, vizează închiderea ridicării la nivel maxim pentru veniturile din Educaţie prin mărirea veniturilor celor care se regăsesc ca personal nedidactic, aşa-numita Anexă VIII a Legii salarizării - Legea 153. O măsură care vizează 55.000 de oameni care lucrează în acest sector, cu o medie a creşterii a veniturilor de 9%", a declarat Dan Cărbunaru, joi seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. Acestor venituri li se vor adăuga, a completat el, două prime consecutive, "una în luna iunie şi una în luna octombrie, de câte 500 de lei fiecare, de asemenea, aceste prime fiind oferite tuturor celor 55.000 de oameni care lucrează în categoria personalului nedidactic".

Oficialul Guvernului a anunţat şi alte măsuri privind creşterea veniturilor angajaţilor din Educaţie.

"Totodată, pentru alţi 220.000 de oameni care lucrează în sistemul educaţional, mă refer aici la personalul didactic şi personalul didactic auxiliar, în luna iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1.000 lei, care va fi urmată în luna octombrie de o a doua primă, de 1.500 lei. Aş vrea să vă fac această precizare. Discuţiile iniţiale, care s-au purtat în cursul săptămânii trecute cu reprezentanţii sindicatelor, vizau majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa VIII, la care se adăuga nevoia evidentă de a trata cu prioritate situaţia debutanţilor din sistemul educaţional, unde s-a discutat iniţial de această formă de stimulare, de premiere, atât pentru dumnealor, cât şi pentru cei care predau, care lucrează în zone defavorizate, cu un stimul în valoare de 1.000 lei. Iată că am ajuns la extinderea acestor formule, care vor purta această formă de premiere pentru cariera didactică, pentru întreg personalul didactic, 220.000 de oameni, care vor primi în total 2.500 lei", a afirmat Cărbunaru. El a anunţat că vor continua demersurile privind noua grilă de salarizare. "După ce mâine, în condiţiile în care Anexa VIII este închisă, practic, formele care permit, cel puţin pentru sistemul din educaţie, majorări salariale, se va fi epuizat. Ca atare, este evident necesar ca noile creşteri, noile majorări, aşteptate, pe bună dreptate, de cei din sistemul educaţional, să intre în cadrul noii legi a salarizării, care va avea, în regim de urgenţă, devansat faţă de termenul fixat în cadrul PNRR pentru finalul acestui an, decembrie anul curent, în 15 iulie urmând a fi prezentat public şi lansat în dezbatere şi în analiză pentru a găsi cele mai bune formule, astfel încât, cu prioritate, cei care lucrează în Educaţie să-şi regăsească statutul, atât din perspectiva poziţiei în grilă, cât şi din perspectivă financiară, mult mai aproape de ceea ce cu toţii pentru societatea noastră", a susţinut Cărbunaru. El a dat asigurări că la 1 septembrie noua Lege a salarizării va fi dezbătută cu celeritate în Parlament. "Aceste demersuri, aceste eforturi care se fac vor fi dublate de faptul că la data de 1 septembrie, când Parlamentul României îşi reia activitatea, discuţiile pe noua lege a salarizării să fie purtate cu celeritate, pentru a adopta cât mai curând şi să avem siguranţa că la 1 ianuarie 2024 profesorii, educatorii, toţi cei care lucrează în sistemul educaţional să aibă, deja, obţinute, garantate şi date în plată noile drepturi salariale care se vor regăsi în noua lege a salarizării", a afirmat Cărbunaru.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei