Greva continuă, anunță sindicatele din Educație. „Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două federații din învățămâmntul preuniversitar au anunțat, duminică, 4 iunie 2023, că greva generală va continua, pentru că angajații nu au nici cea mai mică siguranță că Educația va beneficia de sumele și măsurile convenite.

Profesorii anunță că vor continua protestele FOTo: Inquam /Octav Ganea

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au anunțat, printr-un comunicat comun, că va continua greva generală începută cu două săptămâni în urmă. Deși dascălilor li s-a acordat o creștere cu 1.000 lei brut a salariului, lista revendicărilor este mult mai largă, iar pentru unele dintre acestea guvernanții nici măcar nu s-au pronunțat.

Sindicaliștii cer ca prevederea conform căreia salariul debutantului din învățământ să fie la nivelul salariului minim pe economie, scoasă din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclusă nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, să se regăsească într-un act normativ distinct. Prevederea este importantă pentru că în funcție de salariul debutantului ar urma să se realizeze salarizarea întregului personal didactic de predare, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menționat mai sus în noua lege a salarizării. Atragem atenția că salariații din învățământ aflați în grevă sunt nemulțumiți și de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învățământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade. Menționăm că și majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă, aceștia considerând sumele prea mici”, anunță cele două federații.

„Această grevă nu este doar despre salarii”

Nemulțumirilor angajaților din educație, mai spun profesorii, nu se rezumă la salarii, prin urmare greviștii vor asigurări că și celelalte revendicări își vor găsi rezolvarea.  Profesorii se tem că guvernanții vor continua să amâne investițiile din Educație.

„După cum am spus încă de la început, această grevă nu este doar pentru salarii. Acest protest extrem este și despre viitorul educației, despre percepția pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul și liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfășurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajații din învățământ) și până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educație și în angajații din învățământ”, mai spun sindicaliștii.

Aici, domnilor politicieni, domnule Președinte, este problema. Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie.

Ținem să vă reamintim și că unul dintre punctele pentru care colegii au semnat pentru grevă este creșterea finanțării. Degeaba ați votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învățământ a unei finanțări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveți de gând să o și respectați și veți proroga aplicarea acestui articol, așa cum ați prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educație.

Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veți acorda, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învățământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această „cheltuială“. Aveți însă 6 luni să vă pregătiți”, mai avertizează sindicatele.

Greviștii, care trebuie să rămână 50% plus unu pentru ca greva să fie în continuare legală, au sancționat și mesajele primite în ultimele zile, solicitându-le politicienilor să-și schimbe discursul și să nu mai încerce să-i întoarcă pe părinți și elevi împotriva lor.

„Avem nevoie de educație, iar educația are nevoie de finanțare! Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională! Și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-ii întoarceți împotriva noastră!”, își încheie cele două federații mesajul.

Reamintim că profesorii, chiar înainte ca liderii lor să anunțe că greva continuă, au publicat mesaje pe rețelele de socializare, anunțând că nu se mulțumesc cu firimituri și că „#Îndrăznesc” să-și ceară în continuare drepturile, făcând aluzie la mesajul președintelui Klaus Iohannis, care i-a „certat” că îndrăznesc să pună în pericol desfășurarea examenelor.

Salariații din educație au intrat în grevă generală luni, 22 mai 2023, la acest moment fiind  sub semnul întrebării respectarea calendarului susținerii celor două examene importante: Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare