Elevii și studenții vor primi bani pentru achiziția de calculatoare

0
Publicat:

A fost aprobată acordarea şi în acest an a ajutorului financiar destinat elevilor şi studenţilor pentru achiziţionarea de calculatoare, în baza programului EURO 200, suma totală alocată fiind de 1,7 milioane de lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Foto Arhivă / EPA-EFE

„În baza programului EURO 200 pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor pentru achiziţionarea de calculatoare au fost dispuse măsuri de continuare şi pentru acest an. Este hotărârea care a fost aprobată astăzi de Executiv, în acest sens, de acest sprijin urmând a beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, care au până în 26 de ani şi provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie. Pentru acest an, venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 lei la 500 lei, ca urmare a evoluţiei indicelui preţului de consum, aşa cum se regăseşte în comunicarea Institutului Naţional de Statistică, iar anul acesta bugetul alocat este de 1,7 milioane lei", a declarat Dan Cărbunaru, joi, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, de la debutul programului, în 2004, s-au înregistrat deja peste 330.000 de beneficiari.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă