Decizia luată de către Inspectoratul Şcolar în cazul învăţătorului de la Dante Aligheri, acuzat de o mamă că îi jigneşte copilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii din cadrul Inspectoratului şcolar al municpiului Bucureşti (ISMB) au mers la Liceul Dante Aligheri, luni dimineaţă, în anchetă, după ce, vineri, o mamă reclama că învăţătorul îi umileşte copilul. Inspectorii au stat de vorbă cu învăţătorul, cu părinţii, dar şi cu conducerea şi au verificat inclusiv camerele de luat de vederi.

În urma anchetei, situaţia pare a fi una delicată. Părinţii din clasă spun că micuţul are anumite probleme de comportament şi de igienă. La rândul său, învăţătorul a recunoscut că i-a spus copilului că miroase urât, precizând că acesta îi vorbeşte urât şi are probleme de comportament în clasă. 

Conducederea ISMB a precizat luni, pentru Adevărul, că în urma anchetei, a avut loc consilierea învăţătorului privind metodele pe care să le aplice cu acest copil. „Cadrul didactic are nişte conflicte cu copilul, pentru că acesta îl jgneşte, îl face „bou”, i-a spus că „i-ar învinge cuţitul în spate”. Este posibil ca învăţătorul să fie depăşit de gestionare relaţiei cu acest copil. Cert este că inspectorii şcolari i-au făcut o serie de recomandări învăţătorului, privind nevoia de toleranţă şi incluziune a elevilor ”, a spus inspectorul general adjunct, Ştefania Manea. 

Pe de altă parte, familia copilului a recunoscut faptul că învăţătorul predă bine şi este un cadru didactic foarte bun, a mai spus Manea.

   

La Liceul Dante Aligheri din Capitală, un elev din clasele primare ar fi fost umilit şi hărţuit de învăţător, pe motiv că are probleme de greutate, a susţinut mama copilului, care spune că acestuia i se vorbeşte urât şi jignitor. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă