CNR, mesaj de susținere pentru Cîmpeanu: Ne delimităm ferm de orice ,,sentințe” de natură mai mult sau mai puțin politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Național al Rectorilor susține că a fost inițiată o analiză de către comisia de etică pentru a analiza acuzațiile de plagiat la adresa lui Sorin Cîmpeanu. Până la rezultatul anchetei, CNR consideră „lipsite de fundamentare acuzele publice”.

CNR a inițiat o anchetă în cazul de plagiat al fostului ministru al Educației FOTO gov.ro

„Consiliului Național al Rectorilor din România consideră și susține integritatea academică ca fiind o valoare fundamentală a învățământului superior. Respectarea principiilor de etică și integritate academică se analizează însă prin mecanisme specifice învățământului superior și statului de drept, verdictele emise de către persoane fizice pe rețelele de socializare neputând fi luate în considerare, nici măcar atunci când persoana vizată este și om politic”, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Național al Rectorilor.

Potrivit CNR, experiența didactică și științifică a fostului ministru al Educației „a fost construită în peste 30 de ani de muncă susținută, care au presupus parcurgerea tuturor pașilor impuși de lege cu privire la evoluția în cariera didactică, au condus la rezultate evidente și cuantificabile, precum și la recunoaștere din partea comunității academice. Acestea nu pot fi șterse cu buretele și trebuie luate în considerare în acest veritabil proces de linșaj mediatic lansat pe rețelele de socializare”.

De asemenea, Consiliul Național al Rectorilor susține că „înscrisul, pretins în mod fals a fi plagiat, este un caiet/îndrumător de lucrări practice, un document pedagogic suport destinat exclusiv uzului studenților unei anumite facultăți, dintr-o anumită universitate, în cadrul activităților de proiect și lucrări practice. Un îndrumător de lucrări practice nu este o lucrare/opera/creație științifica, nu este un document care să presupună expunerea unor elemente de originalitate rezultate din activitățile de cercetare ale autorului. Pentru a putea fi puse la dispoziția fiecărui student care desfășoară activități practice, caietele de laborator erau litografiate în cadrul instituției de învățământ superior” și aduce precizarea că „acest îndrumător nu a fost în niciun fel utilizat de către dl.prof.dr.ing. Sorin - Mihai Cîmpeanu pentru avansarea în cariera didactică, titlul de profesor fiind de altfel obținut în anul de apariție al acestuia - 2006”.

Conform sursei citate, la solicitarea fostului ministru, din dorința de a clarifica situația, a fost inițiată o analiză de către comisia de etică și experți în domeniu, care se vor pronunța, conform uzanțelor academice. 

„În așteptarea rezultatelor acestei analize, considerăm lipsite de fundamentare acuzele publice, cu atât mai mult cu cât, tot public, acestea au fost infirmate categoric de însuși cel despre care se afirmă că ar fi fost prejudiciat - Prof. univ.dr.ing. Ioan Pleșa” , se arată în comunicatul transmis de CNR.

Consiliul Național al Rectorilor din România „își exprima susținerea fermă pentru prof. univ. Sorin Mihai Cîmpeanu, președinte CNR, ales statutar în data de 20 sept. 2020, prin vot secret, in cvasi-unanimitate (68 voturi pentru și un singur vot împotrivă).”

Amintim faptul că Sorin Cîmpeanu a fost ales în anul 2020 pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Național al Rectorilor.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța