Cîmpeanu nu se simte vizat de declarațiile președintelui privind plagiatul: Sub nicio formă, o spun cât se poate de clar

0
0

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat înaintea ședinței conducerii PNL că nu se simte vizat de declarațiile președintelui Klaus Iohannis privind plagiatului, potrivit News.ro.

Reacția lui Cîmpeanu în urma discursului președintelui FOTO: Arhivă
Reacția lui Cîmpeanu în urma discursului președintelui FOTO: Arhivă

Sorin Cîmpeanu susține că în momentul în care a constat că „spaţiul public este invadat cu subiecte care nu au nicio legătură cu milioane de elevi, cu sute de mii de profesori, cu sute de mii de studenţi, am considerat că reforma în Educaţie pe care am avut onoarea şi şansa să o iniţiez în pregătirea implementării legilor proiectului 'România educată' este periclitată”.

Acesta a susținut că „pentru a nu periclita reforma în Educaţie, pentru a nu periclita adoptarea legilor Educaţiei, pentru a putea susţine mai bine legile Educaţiei care sunt necesare pentru viitorul acestei ţări a considerat că varianta corectă este aceea de a face un pas în spate".

Întrebat de jurnaliști dacă premierul i-a cerut demisia, Sorin Cîmpeanu a precizat că „a fost o demisie din proprie inițiativă” și că în discuția cu premierul Ciucă au fost abordate toate elementele pro și contra, potrivit News.ro.

Sorin Cîmpeanu a reacționat în urma discursului lui Klaus Iohannis referitor și referirii acestuia la plagiat ca un fenomen toxic. Acesta susține că „din perspectiva celui chemat să vegheze la implementarea acelor sancţiuni dure, din perspectiva celui care a propus în legea Educaţiei acel sistem, acel registru unic integrat, din perspectiva celui care a propus reprezentarea studenţilor din fiecare asociaţie studenţească în fiecare comisie naţională care se ocupă de etică, pentru transparentizarea acestui proces, din perspectiva celui care am susţinut profesionalizarea instituţiilor şi mecanismelor de sancţionare şi de prevenire a acestui fenomen extrem de grav, plagiatul, da, mă simt vizat din această perspectivă, a apărătorului eticii".

În schimb, întrebat dacă se simte vizat de declarațiile președintelui privind plagiatul, Sorin Cîmpeanu susține că „sub nicio formă nu mă simt vizat din această perspectivă, o spun cât se poate de clar”.

Iohannis cere toleranță zero privind plagiatul

Klaus Iohannis a cerut ca în noile legi ale educației să fie toleranță zero privind cazurile de plagiat, fiind nevoie de prevederi care să întărească integritatea în mediul universitar și nu doar.

„Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional. Miza este însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică. Trebuie să devină clar că obținerea unei diplome academice reprezintă o onoare și este condiționată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție”, a subliniat șeful statului.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite