Cîmpeanu: Am cerut Direcţiei juridice găsirea unei soluţii la cererea lui Ponta privind retragerea titlului de doctor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Direcţiei juridice a ministerului să găsească o soluţie legală prin care să fie rezolvată solicitarea premierului privind retragerea titlului de doctor.

"Astăzi am transmis Direcţiei juridice solicitare pentru identificarea soluţiei legale prin care se poate pune în practică solicitarea premierului, continuată de solicitarea Universităţii Bucureşti", a spus ministrul Educaţiei, care a adăugat că aşteaptă deciziile juriştilor din Ministerul Educaţiei.

Solicitarea Universităţii din Bucureşti de a i se retrage titlul de doctor lui Victor Ponta a ajuns la Ministerul Educaţiei joi dimineaţă. "Ţinând seama de decizia Comisiei de Etică şi de poziţia Senatului Universităţii din Bucureşti din 25 iulie 2012, vă rugăm să dispuneţi măsurile necesare în vederea retragerii titlului de Doctor în Drept acordat domnului Victor Ponta prin Ordinul Ministrului nr. 5663/ 15.12.2003", se arată în solicitarea Universităţii din Bucureşti.

Scrisoarea oficială este însoţită şi de următoarele documente (copii):

• dosarul înaintat ministerului în 2003, în vederea acordării titlului de doctor
• teza elaborată de domnul Victor Ponta
• decizia Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti din data de 17 iulie 2012 privind
acuzaţia de plagiat
• corespondenţa purtată de Universitatea din Bucureşti, cu comisiile de specialitate ale MEN, în 2012.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că solicitarea Universităţii Bucureşti de retragere a titului de doctor al lui Victor Ponta a venit la minister, arătând că acordarea titului a fost făcută prin ordin de ministru, iar retragerea poate fi făcută ”printr-un act de de aceeaşi valoare”.

Ponta a anunţat pe Facebook că vrea să renunţe la titlul de "Dottore"

La doi ani de la momentul în care Universitatea din Bucureşti (UB) declara că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat „Curtea Penală Internaţională", premierul a anunţat pe Facebook că vrea să renunţe la titlul de doctor. Concret, Victor Ponta a susţinut într-o scrisoare adresată UB, că „Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic”.

Câteva ore mai târziu, Universitatea i-a răspuns, printr-o scrisoare, că "va întreprinde toate demersurile necesare", în acord cu solicitarea sa. „ Am apreciat sinceritatea tonului din scrisoarea dumneavoastră şi buna credinţă cu care, acum, luaţi în considerare demersul Universităţii din Bucureşti şi decizia Comisiei de Etică din 2012”, se arată în scrisoarea universităţii.

Istoria plagiatului lui Ponta

Plagiatul lui Ponta a fost denunţat de revista Nature în vara lui 2012, care a publicat documente ce indicau faptul că mai mult de jumătate din teza de doctorat a lui Ponta privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate. Conducerea Universităţii din Bucureşti a declarat atunci că doar Ministerul Educaţiei poate decide retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar, precizând însă că raportul Comisiei de Etică şi al juriştilor confirmă plagiatul. Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a confirmat, de asemenea, plagiatul, fiind vorba de 85 de pagini din teză, potrivit analizei lor. Pe de altă parte, Consiliul Naţional de Etică a transmis că Ponta nu a plagiat, potrivit legislaţiei în vigoare în 2003, când i s-a acordat titlul.

În prima sa declaraţie pe această temă, Victor Ponta a spus că el consideră o performanţă faptul că, într-o lucrare de 410 pagini, a plagiat 30 dintre ele: „lucrarea dl. Diaconu are 30 de pagini, este o lucrare foarte bună, în care se face o scurtă descriere. Eu în 410 pagini am plagiat 30 de pagini, e o performanţă.” Tot Victor Ponta a mai declarat că „reglementările privitor la citarea în ghilimele sunt ulterioare anului 2003”; în realitate, citarea în ghilimele este o practică academică bine cunoscută, care datează de cel puţin 100 de ani. Mai târziu, Victor Ponta a declarat că nu ar fi plagiat şi că va demisiona dacă se va dovedi că lucrarea sa este plagiată. După decizia CNATDCU, Ponta nu a demisionat, afirmând în schimb despre ea că ar fi „O mizerie politică ... o execuţie mafiotă.


Băsescu trage ultimul glonţ în plagiatul lui Ponta

Victor Ponta vrea să renunţe la titlul de „Dottore”

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri