Centrele Județene de Excelență, fabrici ale performanței pentru zeci de mii de copii din România

0
0
Publicat:

Prima ediție a Conferinței Naționale a Centrelor Județene de Excelență a avut loc recent la Sibiu. Din Călărași a participat un membru al Consiliului de administrație de la acest for.

Întâlnirea a avut loc la Sibiu în perioada 21-22 octombrie FOTO Prof. Gica Dumitrescu

Din partea Centrului Județean de Excelență Călărași a participat profesor de limba și literatura română, Monica Mustățea, membru în Consiliul de administrație al CJECL.

La conferință s-au întrunit 33 directori și reprezentanți ai centrelor  județene de excelență din 29 județe, scopul evenimentului fiind crearea un cadru de colaborare și cooperare între aceste instituții, pentru realizarea cu succes a misiunii comune, aceea de a asigura condițiile pentru selecția, pregătirea susținerea și motivarea copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte", a precizat prof. Gica Dumitrescu, directorul Centrului Județean de Excelnță Călărași.

Mihaela Seușan, director CEX Sibiu, a fost inițiatorul acestui eveniment, organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga”, Palatul Copiilor din Sibiu și Asociația ECCE Educația.

Participanții au apreciat această acțiune care le-a oferit oportunitatea de a se cunoaște, de a împărtăși experiența proprie referitoare la selecția și pregătirea elevilor, de a identifica problemele comune și soluții posibile.

Lucrul în echipe și dezvoltarea unui BiblioNet

„De asemenea, în cadrul întâlnirii s-au planificat activități precum: lucru în echipe care să contribuie la îmbunătățirea programelor de studiu la fiecare disciplină din ofertele educaționale ale centrelor, dezvoltarea unui BiblioNet, crearea unei reviste online, desfășurarea de activități în parteneriat educațional și, nu în ultimul rând, informarea Ministerului Educației referitor la concluziile agreate de comun acord și aspectele care necesită intervenția specializată a factorilor decidenți“, precizează Dumitrescu.

Toți participanții au avut convingerea că, împreună, vor reuși să ofere tuturor elevelor înscrise / elevilor înscriși la cursurile centrelor de excelență din județele pe care le reprezintă, un curriculum modern, flexibil, contexte de învățare activă și personalizată, în funcție de nevoile și aspirațiile acestora.

Totodată, și-au exprimat încrederea în autoritățile centrale, în sensul găsirii unor soluții viabile pentru îmbunătățirea cadrului legal de funcționare a Centrelor Județene de Excelență, astfel încât să poată susține zecile miile de copii înscriși la programele de pregătire, pentru a parcurge drumul greu, dar frumos al performanței.

Centrele Județene de Excelență sunt unități conexe ale Ministerului Educației, înființate conform OMEC 5956/2020 și funcționând cu respectarea prevederilor Ordinului MEC nr. 5562/2020 (Regulamentul de organizare și funcționare a centrelor județene de excelență/ Centrului Municipiului București de Excelență).

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie