Carmen Vioreanu, conferenţiar al Universităţii din Bucureşti, concediată pentru că i-a umilit pe studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock

Carmen Vioreanu, conferenţiar de la Universitatea din Bucureşti, a fost concediată pentru că a încălcat mai multe prevederi ale Legii Educaţiei Naţionale, ale Codului Muncii, ale Contractului individual de muncă şi ale Regulamentului intern al instituţiei de învăţământ superior, potrivit Mediafax.

Comisia de Disciplină a universităţii i-a audiat pe studenţi, dar şi pe conferenţiarul universitar acuzat că a avut un comportament inadecvat. Comisia a stabilit că „doamna conferenţiar universitar a încălcat mai multe prevederi ale Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, ale Codului Muncii, precum şi ale Contractului individual de muncă, ale Regulamentului intern al Universităţii din Bucureşti şi ale Cartei Universităţii din Bucureşti”. potrivit Mediafax.

Ca urmare, Carmen Vioreanu, care preda suedeză studenţilor, a fost concediată. 

„Prin urmare, la propunerea Comisiei de analiză disciplinară şi cu aprobarea Consiliului de Administraţie, rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. univ. Marian Preda, a decis concedierea disciplinară a doamnei Carmen Gabriela Vioreanu, încadrată în funcţia de conferenţiar universitar la Departamentul de Limbi şi Literaturi Germanice din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine. Decizia intră în vigoare începând cu data de 22.03.2021”, au anunţat reprezentanţii Universităţii Bucureşti. 

Mai mulţi studenţi au făcut plângeri împotriva conferenţiarului care predă cursuri de suedeză. Studenţii au susţinut că angajatul universităţii le vorbeşte urât şi că le-a rupt mai multe învoiri medicale.

Citeşte şi:

Profesoară la Universitatea Bucureşti, acuzată de studenţi că-i terorizează. „N-avem ce face. Aşa îşi desfăşoară doamna cursurile, prin intimidare“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică