Cambridge, detronată de MIT în Topul Mondial QS al Universităţilor din 2012. România are patru universităţi în top

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea din Bucureşti, prima instituţie autohtonă care a intrat în Top 700 Mondial, a coborât însă din 2005 cu mai bine de 100 de locuri

Patru universităţi din România au intrat în ultimul top 700 realizat la nivel mondial - Clasamentul QS World University Rankings pentru 2012, dar se regăsesc în coada clasamentului, ca în anii trecuţi. S-a schimbat liderul topului: Universitatea Cambridge a fost înlocuită de Massachusetts Institute of Technology (MIT), în anul universitar 2012 - 2013.

Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara au intrat şi anul acesta în Topul Mondial al Universităţilor (QS World University Rankings(r) - www.topuniversities.com), însă s-au plasat mai jos de poziţia 601, din totalul de 700 de instituţii evaluate.

Toate şi-au menţinut poziţiile în top în comparaţie cu anul trecut, însă Universitatea din Bucureşti a înregistrat o cădere în clasament în 2011, faţă anul intrării - 2005, ajungând pe locul 600 (2011), de pe 472 (2005).

UB, prima universitate în Top 700 QS

Aceasta este totuşi prima universitate autohtonă care a pătruns în prestigiosul Top 700. Universitatea Babeş-Bolyai este evaluată de QS din anul 2009, urmată de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara, ambele din 2011.

Aflat la a noua ediţie, Clasamentul Internaţional al Universităţilor - QS World University Rankings - este considerat a fi un punct de referinţă în ceea ce priveşte evaluarea excelenţei academice la nivel global.

Pentru anul universitar 2012-2013, topul aduce schimbări în fruntea clasamentului: Universitatea Cambridge a fost detronată de Massachusetts Institute of Technology (MIT), care urcă astfel pe primul loc, de pe locul trei. Iar Harvard îşi menţine poziţia a doua în top.

”În ceea ce priveşte România, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă învăţământul superior, există universităţi incluse în clasament, dovedindu-şi excelenţa în mediul academic, în funcţie de criteriile avute în vedere în realizarea clasamentului”, susţin reprezentanţii QS la Bucureşti.

QS World University Rankings evaluează universităţile analizând mai mulţi indicatori:

  • calitatea cercetării
  • gradul de angajabilitate al absolvenţilor
  • calitatea procesului de predare şi gradul de internaţionalizare a universităţilor
  • reputaţia academică (40%)
  • reputaţia în rândul angajatorilor (10%)
  • raportul între numărul de studenţi şi corpul didactic (20%)
  • numărul de lucrări academice listate în publicaţii de specialitate (20%)
  • numărul cadrelor didactice internaţionale (5%)
  • numărul studenţilor internaţionali (5%)

Pentru realizarea clasamentului, peste 46.000 de cadre universitare şi 25.000 de angajatori au participat la sondaje.  

Top 10 universităţi din lume

1. Massachusetts Institute of Technology, SUA
2. University of Cambridge, Marea Britanie
3. Harvard University, SUA
4. University College London (UCL), Marea Britanie
5. University of Oxford, Marea Britanie
6. Imperial College London, Marea Britanie
7. Yale University, SUA
8. University of Chicago, SUA
9. Princeton University, SUA
10. California Instritute of Techology

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online